CSU joacă miercuri returul cu Oradea

0 112

CSU Atlassib Sibiu joacă miercuri de la ora 18.00, returul Cupei României, cu CSM Oradea la Sala Transilvania. Jucătorii fac apel la fani să vină la sală. Ora de Sibiu transmite LIVE conferința de presă de după meci, în jurul orei 20.30.

 

Octavian Popa Calotă crede că meciul va fi la fel de echilibrat ca și cel din tur.

”Va fi unul echilibrat, intens, un meci care pe care. Cred că Oradea va veni aici să își vândă pielea scump. De obicei aportul sălii se simte și ne-au adus ei (nr.fanii) multe victorii. Îi aștept în număr mare la sală, avem mare nevoie de ei”, a declarat Octavian Popa Calotă.

Proaspăt reîntors în echipă, Christopher Lee, susține că Oradea are o echipă extrem de puternică, dar Sibiul își va juca șansa.

”Va fi un meci puternic, Oradea este o echipă foarte bună, au ajuns în finală anul trecut, deci sunt puternici, dar eu am încredere în echipa noastră. Eu sunt nou sezonul acesta în echipă, dar cred vom juca bine, ne vom juca șansa. Sper că toți fanii vor veni și ne vor susține, așa cum au făcut-o și anul trecut, și ne vor ajuta cu energia lor, pentru meci. De doi ani, de când am venit aici, fanii m-au făcut mereu să mă simt ca acasă. Sunt bucuros că m-am întors și că pot să joc. Sper să îi revăd (nr. pe fani) miercuri și pe tot parcursul sezonului”, a spus Christopher Lee.

Antrenorul echipei recunoaște că va fi un meci greu, însă crede mult în șansele echipei pe care o pregătește. ”Cred că va fi un meci greu, vom vedea cât de greu. Am încredere în băieți și cred că avem șanse bune să trecem de Oradea. Anul trecut ne-au ajutat foarte mult (nr.fanii). Exact cum își spun, al 6-lea jucător al echipei noastre, chiar au fost alături de echipă. Poate nu al 6-lea, pentru că am avut 12 jucători, dar al 13-lea sigur au fost. Ne-au ajutat foarte mult și ne-au dat energia necesară. Sper că vor fi alături de noi pentru că, așa cum am mai spus. Acești oameni chiar știu să aprecieze baschetul și iubesc echipa”, a declarat Miodrag Perisic, antrenorul CSU Atlassib Sibiu.

 

VEZI CONFERINȚA DE PRESĂ ÎN PLAYERUL DE MAI JOS ÎN JURUL OREI 20.30

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...