Autostrada Sibiu – Pitești, dorită insistent la dezbaterea Master Planului de Transport. Ministrul Ioan Rus nu prea vrea…

0 155

Participanții la prima dezbatere publică a Master Planului de Transport au insistat ca autostrada Sibiu – Pitești să fie prinsă în acesta în locul unui drum expres cum vrea Guvernul. Ministrul Transporturilor Ioan Rus spune că ar fi de acord, dar după anul 2020.

 

„Drumul expres nu înlocuieşte ideea de autostradă, ci este o fază intermediară de la nimic la autostradă, prin nimic înţelegând drumurile actuale pe care le avem. Această evoluţie, de la inexistenţa la existenţa autostrăzii parcurge o fază intermediară, a parcurs în toată Europa şi în toată lumea. Sigur, unii care au avut bani şi posibilităţi au făcut direct autostrăzi”, a spus Rus.

autostrada ioan rus

„Ceea ce se ia în calcul atunci când te califici, că eşti drum transregional, expres sau autostradă, se află într-o plajă de coeficienţi. Unii se califică sau se apropie de aceşti coeficienţi, alţii sunt la limita inferioară, alţii la limita superioară. De exemplu, Comarnic – Braşov se califică la autostradă. Pe Sibiu – Piteşti se găseşte cel mai mare exportator român (Automobile Dacia, n.r.)”, a afirmat ministrul.

Oficialul a precizat că subiectul acestei autostrăzi va fi rediscutat cu reprezentanţii AECOM, consultantul statului în realizarea Master Planului, şi că în momentul în care documentul va deveni unul operaţional vor putea fi realizate „unele retuşuri”.

„Sunt de acord că pe Piteşti – Sibiu, la analiza întregii situaţii prezentate de colegii de la Piteşti, putem face exproprierea la nivel de 70 de metri, la regim de autostradă, proiectarea pe ceea ce înseamnă elementele care nu se mai modifică să se facă pe autostradă şi diferenţa pe drum expres”, a spus ministrul.

El a arătat că, în condiţiile în care construcţia unui drum expres ar fi cu 25-30% mai ieftină, diferenţa fondurilor va putea fi alocată pentru alte proiecte, iar într-o a doua etapă, după 2020, drumul expres Sibiu – Piteşti ar putea fi transformat în autostradă.

În forma actuală a Master Planului, drumul expres Sibiu – Piteşti are un cost estimat de 1,97 miliarde euro.

Sursa: mediafax.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...