Mircea Cazan: Numai alţii mint, domnule Ponta?

0 145

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat luni seara că Victor Ponta este candidatul la preşedinţie care a fost ofiţer acoperit şi a indicat şi serviciul secret, SIE. Traian Băsescu a prezentat o serie de indicii, care în mod normal ar trebui analizate cu atenţie.

Prima reacţie a premierului Victor Ponta, a fost una deja clasică: „Traian Băsescu a minţit”. Nu este pentru prima oară când Victor Ponta, acuzat fiind de ceva, răspunde sec: „ a minţit”, cel care l-a acuzat. De fapt, oricine spune ceva negativ despre premierul Ponta, primeşte această replică din partea domniei sale.

Afirmaţiile lui Traian Băsescu de luni seara m-au obligat să reiau o serie de declaraţii mai vechi ale premierului Victor Ponta şi pot spune că propriile sale declaraţii sunt mincinoase, si chiar îl încriminează.

Pe 11 septembrie, aflat într-o vizită de lucru electorală la Bistriţa, Victor Ponta comenta astfel, primele afirmaţii ale lui Traian Băsescu, referitoare la un candidat care ar fi fost ofiţer acoperit: „Din punct de vedere politic, e evident ca nu se referea la mine domnul Basescu, pentru ca tocmai ne-a verificat pe noi, membrii Guvernului, si are confirmarea ca nu noi suntem”. Peste doar câteva zile, directorul (de atunci) SIE, dl Teodor Meleşcanu, întrebat fiind dacă preşedintele i-a cerut date privind existenţa unor politicieni care au avut legături cu SIE, afirma clar, în faţa camerelor de luat vederi că, „Da, au fost diverse discuții legate de această temă. Am înțeles că este o preocupare a președintelui, în legătură cu obligațiile care îi revin în ceea ce privește numirea de miniștri și de membri ai Guvernului, de a-și da o părere, de a putea să-i refuze. Însă, în toate aceste discuții, am susținut că există o reglementare juridică foarte clară și că, în consecință, nu avem posibilitatea să facem acest lucru”.

Drept urmare, iată cel care a minţit, a fost chiar Victor Ponta. Cunoscând antecedentele lui Traian Băsescu, nu vreau să-i dau necondiţionat dreptate. Dar dacă Victor Ponta nu renunţă la replici fără substanţă şi nu iese ca să-şi clarifice situaţia – cu afirmaţii de genul „X” minte, nu lămureşte nimic – atunci suntem obligaţi să luăm în calcul tot ce a spus Traian Băsescu despre Ponta.

Preşedinte PNL Sibiu , Co-Preşedinte ACL Sibiu , Mircea Cazan

 

(PUBLICITATE ELECTORALĂ)

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...