Romii au mers cu regele Cioabă în alai să voteze în Turnișor

215

Regele internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a mers, duminică, la secţia de votare de care aparţine însoţit de aproximativ 30 de persoane.  La ieşire a spus că a votat „pentru un preşedinte bun şi pentru o ţară prosperă şi fără discriminare”.

Preşedintele Partidului Alianţa Democrată a Romilor (PADR), Dorin Cioabă, a ţinut, duminică, la Biserica Penticostală din cartierul Turnişor, municipiul Sibiu, slujba obişnuită de duminică, el fiind şi pastor al acestei biserci, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La finalul slujbei, Dorin Cioabă a spus că el şi cele 70 de persoane aflate în biserică s-au rugat „pentru ca Dumnezeu să le ajute să aleagă un preşedinte bun”.
De la biserică, Dorin Cioabă, însoţit de un alai de aproximativ 30 de persoane care au purtat steagul României, dar şi steaguri ale etniei romilor, a mers la secţia de votare de care aparţine şi a votat, alături de ceilalţi.
„Am votat pentru un preşedinte bun pentru România, o ţară prosperă şi fără discriminare”, a declarat Dorin Cioabă, la ieşirea din secţia de votare.
În judeţul Sibiu, numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele electorale pentru alegerile prezidenţiale este de 376.750, fiind amenajate 370 de secţii de votare, conform mediafax.ro.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi