Ora de Sibiu
Știri in direct

Plase de protecție împotriva căderilor de pietre montate pe drumul județean Sadu – Rîu Sadului – Sădurel (FOTO)

356

Lucrările de consolidare ale versanţilor care, din cauza desprinderilor masive de bolovani, reprezentau o ameninţare pentru participanţii la trafic, au fost finalizate. Au fost îndepărtate blocurile de rocă instabilă şi au fost montate dispozitive de fixare pe versanţi.

Lucrările au început în luna mai 2014 şi au fost încheiate la sfârşitul lunii octombrie 2014. Aceasta a fost cea de-a doua etapă  a proiectului „Modernizarea DJ 05 G Sadu – Rîu Sadului – Sădurel km. 21+250-41+425”, care a debutat în 2010. Prima etapă a proiectului a constat în refacerea infrastructurii  drumului, realizarea sistemului de scurgere a apelor, lucrări de consolidare şi apărări de maluri, lucrări de poduri, realizarea de elemente de siguranţă a circulaţiei, refacerea mediului. Aceste lucrări au fost finalizate în anul 2012.
„Este un proiect extrem de important atât pentru locuitorii din zonă, cât şi pentru turişti. Prin acest proiect de consolidare a versanţilor toţi soferii care tranzitează zona beneficiază de siguranţă în trafic aşa cum este şi normal. Iar prin lucrările de modernizare şi refacere a infrastructurii drumului s-a facilitat accesul în zonă, astfel că turiştii pot avea acces mult mai uşor spre atracţiile şi frumuseţile de pe Valea Sadului”, a precizat Ioan Cindrea preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAÎn cadrul proiectului s-au modernizat peste 20 de kilometri de drum judeţean, s-au realizat 31 de podeţe noi, 5 poduri şi s-a realizat un sistem modern de consolidare a versanţilor.
Proiectul „Modernizarea DJ 05 G Sadu-Rîu Sadului-Sădurel km. 21+250-41+425”, finanţat prin Programul Operaţional Regional a fost implementat de Consiliul Judeţean Sibiu în calitate de beneficiar. Valoarea totală a proiectului este de 55.187.710,40 lei inclusiv TVA, din care 43.442.135,80 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă, 1.069.224,20 lei reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean la cheltuielile eligibile şi neeligibile, iar 10.676.350,40 lei reprezintă contravaloarea TVA suportată de la bugetul de stat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAProgramul Operaţional Regional este implementat la nivel naţional de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...