Câștigător al premiului “MacArthur Genius”, invitat la Mozaic Jazz Festival

0 186

Unul dintre artiștii emblematici ai jazzului mondial, Steve Coleman, cel care va susține un concert la Sibiu alături de trupa sa în cadrul Mozaic Jazz Festival, a câștigat premiul “MacArthur Genius”, premiu acordat anual de Fundația MacArthur din SUA.

Premiul este acordat pentru 21 de personalități care au inovat în domeniul în care activează: justiție, muzică, teatru, matematică, medicină, cercetare și altele. Steve Coleman se alătură astfel celor 897 de personalități marcante care au primit această distincție începând cu anul 1981. Conform tradiției, titlul este insoțit de un cec în valoare de 650.000 de dolari.
Fundația MacArthur sprijină oameni creativi și instituții care își dedică activitatea construirii unei lumi mai bune. Pe lângă acordarea acestor premii, fundația intreprinde acțiuni de protejare a drepturilor omului, a mediului înconjurător și depune eforturi pentru transformarea lumii în care trăim într-un loc mai sigur.
Steve Coleman este unul dintre cei mai apreciati saxofoniști americani, profesor de jazz, compozitor și documentarist.
Saxofonistul american va aduce la Sibiu formula de trupă cu care și-a început colaborarea acum aproape un deceniu și cu care a înregistrat mari succese la cele mai importante festivaluri de jazz din lume. “Steve Coleman and Five Elements” vor concerta în cea de-a doua zi a Mozaic Jazz Festival, un eveniment programat să se desfășoare între 14 și 16 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu.
În încercarea de a asigura un mozaic incitant de trupe și artiști, cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu, își îndreaptă atenția atât pe artiști internaționali consacrați cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români. Trupele care alcătuiesc line-up-ul festivalului sunt „Nikoletta Szoke Quartet”, “Trilok Gurtu Band”, “ David Krakauer”, “Steve Coleman and Five Elements”, „Tord Gustavsen Ensemble” și trupa autohtonă „BaLaKo”

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.