foto tnrs asteptandu l pe godot l vlad

Luna noiembrie readuce pe scena Teatrului Naţional Radu Stanca una dintre cele mai de succes producţii ale ultimilor ani: spectacolul „Aşteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, în regia lui Silviu Purcărete. Reprezentaţia va avea loc duminică, 9 noiembrie, ora 19:00.

foto tnrs_asteptandu-l-pe-godot-l-vlad
„Aşteptându-l pe Godot” a avut premiera în anul 2005. De atunci spectacolul a fost prezentat în turnee mondiale pe mai multe continente, cu un imens succes, în anul 2012 fiind producţia cea mai bine vândută din cadrul Festivalului Iberoamerican de Teatru de la Bogotà (Columbia). În acelaşi an spectacolul a facut parte din secţiunea Focus Silviu Purcărete – un univers regizoral, din cadrul FNT.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii Constantin Chiriac, Marian Râlea, Cristian Stanca, Pali Vecsei și Alexandru Nicoară, alături de muzicienii Sena Ducariu (pian), Aurel Tancu (violoncel) și Lacrima Maria Stănescu (vioară). Montarea lui Silviu Purcărete are la bază traducerea lui Gellu Naum, iar scenografia este un proiect personal al regizorului.
„Mereu pe muchie de cuţit între dialogul real şi alunecările în ireal, în iraţional, în virtual, în vis. Piesa lui Beckett are în spectacol un tip de montaj cinematografic. Un traseu din timpi scurţi, sacadaţi, care marchează mult mai evident devierile spre ficţiune, spre imaginaţia celor doi. Spre pendularea halucinantă între esenţe şi aparenţe.” spune Marina Constantinescu.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns