Mircea Cazan: Preşedintele PSD Ioan Cindrea deformează crunt realitatea din Sibiu

0 182

Aşa cum ne-a obişnuit, preşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, continuă să dezinformeze opinia publică din judeţul Sibiu, în tentativa disperată de a mai salva ceva din dezastrul electoral suferit (şi cel care se întrezăreşte) în zonă de către şeful său de partid, Victor Ponta.

cazan
Sâmbătă, Ioan Cindrea a remis presei un comunicat cu un titlul manipulator „Liberalii sibieni îl susţin pe Victor Ponta pentru Preşedinţie”, în care se referă la o întâlnire pe care a avut-o cu un reprezentant al micului grup politic (autointitulat PLR) condus C.P.Tăriceanu, şi cu care, susţine liderul judeţean social-democrat, PSD+UNPR+PC vor „reînfiinţa USL”.
Opinia publică  trebuie să cunoască adevărul pe care domnul Ioan Cindrea încearcă să-l ascundă:
Nu a existat nicio discuţie între vreun membru PNL Sibiu şi preşedintele PSD Sibiu.
Nici în Sibiu şi nici la nivelul întregii ţări, nu există PLR (Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins pe 22 septembrie 2014, dosarul 27.998/3/2014 prin care Partidul Naţional al Mediului – un partid de apartament din Braşov, aparţinând unui controversat om de faceri apropiat de PSD – solicita schimbarea denumirii în PLR. Acesta a fost şi motivul pentru care C.P.Tăriceanu a candidat la Preşedinţie ca independent)
Nici în Sibiu şi nici la nivelul întregii ţări, PSD nu poate să refacă USL deoarece Legea 14/2003 (Legea Partidelor Politice) nu permite formarea unei alianţe cu acelaşi nume şi aceeaşi siglă dacă din componenţă lipseşte una dintre părţile semnatare ale alianţei originale, în cazul de faţă, componenta fiind PNL.
Niciun membru marcant al PNL Sibiu nu a aderat la grupul Tăriceanu, niciun liberal care a activat în fostul USL nu s-a alăturat grupului Tăriceanu. Majoritatea persoanelor care au ales să facă parte din respectivul grup sunt de fapt foşti membri PSD-işti
Micul grup politic din jurul lui C.P.Tăriceanu nu are vreo legătură cu liberalismul, ci este o grupare anexă a PSD, înfiinţată special pentru a asigura majoritatea în Parlament a stângii conduse de Victor Ponta şi pentru a genera confuzie în rândul electoratului. După cum s-a putut observa în ultimul timp, atât C.P.Tăriceanu şi cei din jurul său s-au aliniat necondiţionat politicilor şi acţiunilor PSD, acţiuni care au culminat recent cu blocarea ridicării imunităţii unor parlamentari PSD, PC şi UNPR acuzaţi de procurori în mega-dosarul Microsoft şi în dosarul retrocedărilor forestiere ilegale.

PNL Sibiu, ca şi toţi liberalii de bună credinţă dezavuează practicile preşedintelui PSD, Ioan Cindrea, încercările sale disperate de a denatura adevărul privind opţiunea politică a cetăţenilor din judeţul şi municipiul Sibiu, opţiune care a fost mai vizbilă ca oricând în rezultatul votului din 2 noiembrie, opţiune care sunt sigur că se va manifesta şi pe 16 noiembrie.

Preşedinte PNL Sibiu,
Deputat Mircea Cazan

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...