fbpx

Luni se inauguraează Muzeului Asociațiunii din Sibiu

99

Complexul Naţional Muzeal ASTRA participă în calitate de co-organizator la inaugurarea Muzeului Asociaţiunii, eveniment care va avea loc pe 1 decembrie, ora 12:00,  în sediul istoric al Bibliotecii Județene ASTRA din Sibiu (etaj 1, corp A). În acelaşi cadru va avea loc vernisajul expoziției ,,Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român: 1861-1950”. Muzeul ASOCIATIUNII

Ambele evenimente sunt dedicate unei generaţii distincte care prin acţiunile sale a influenţat decisiv emanciparea românilor din Transilvania. De altfel, expoziţia organizată chiar de Ziua Naţională a României poartă numele acelei generaţii.
Înfiinţată în luna noiembrie a anului 1861, ,,Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român”, cunoscută în popor sub numele de ASTRA, a contribuit pas cu pas în creţerea nivelului educaţional şi professional din Ardeal, sprijinind elevii şi meşteşugarii săraci cu burse.
Trei mari instituţii de cultură din Sibiu (Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu – organizator principal, Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu) au colaborat pentru punerea în scenă a evenimentului. Muzeul ASTRA completează proiectul tematic al expoziţiei cu piese importante cum ar fi:  costume populare româneşti de sărbătoare din Banat şi din Mărginimea Sibiului, textile de interior, mostre de broderii şi vase din lut.
Inaugurarea Muzeului și vernisajul expoziției sunt înscrise pe agenda de evenimente a Consiliului Județean Sibiu și a Instituției Prefectului din județul Sibiu organizate cu prilejul Zilei Naționale a României.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.