Nominalizare importantă pentru Biblioteca Județeană Astra

0 193

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a fost nominalizată la categoria ”Porți deschise” în cadrul Galei de anul acesta a Persoanelor cu Dizabilități – Promovează abilitatea. Reperele majore ale comisiei de evaluare, alcătuită din reprezentanții ActiveWatch și Motivation România, au fost facilitarea accesul la informație, ca drept fundamental, și accesul neîngrădit în spații publice.

astra
Ceremonia de decernare a premiilor și de prezentare a tuturor categoriilor nominalizate va avea loc la București, miercuri, 3 decembrie 2014, la sediul Televiziunii Române., ocazie cu care va fi prezentat un spot video cu infrastructura și oferta de servicii și programe pentru persoanelor cu nevoi speciale derulate în ultimii ani în secțiile Bibliotecii sibiene.
La eveniment, din partea Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu va fi prezentă dna Florinela Anca Vasilescu, coordonator al departamentului Metodic. Comunicare. Programe.
Gala își propune să aducă aminte că abilitățile sunt diferențele care contează și că persoanele cu dizabilități sunt persoane care pot și fac lucruri deosebite, dacă li se oferă posibilitatea de a se dezvolta independent, alături de comunitate. De aceea, prin intermediul Galei, de cinci ani, organizatorii acesteia ActiveWatch și Fundația Motivation România, oferă o rampă de lansare unei societăți în care activitățile indivizilor să nu fie limitate de dizabilități.
La fel ca în anii trecuți, vor fi prezentate public cazuri de succes, modele de bune practici și instituțiile care sprijină persoanele cu dizabilități, în cinci direcții: incluziune școlară, angajare, accesibilizare, susținerea tematicii în agenda publică și exemplul personal.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.