livada malancrav

În cadrul proiectului „Agricultură durabilă în zone defavorizate ale României: Conservarea şi valorificarea soiurilor de fructe”, co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă, implementat de Fundaţia Mihai Eminescu Trust în parteneriat cu fundaţia elveţiană SAVE, a fost creată o pepinieră, în care se vor regăsi 50 de soiuri tradiţionale identificate în zonă. livada malancrav

Pepiniera se întinde pe o suprafaţă de 5.000 m² şi aici s-au plantat 10.000 portaltoi sălbatic, marcote (M106), butaşi şi seminţe de mere. Marcotele şi port-altoiul vor fi altoite în primăvara anului viitor cu cele 50 de soiuri tradiţionale identificate în cadrul proiectului, iar butaşii şi seminţele de mere plantate vor produce portaltoiul necesar pentru altoirea cu aceste soiurile tradiţionale. Pregătirea terenului pentru livadă a fost efectuată de 10 voluntari din satul Mălâncrav implicaţi în acest proiect, care au beneficiat de expertiza partenerilor elveţieni şi români, pentru a dobândi cunoştinţe în domeniul pomiculturii. În viitor aceşti voluntari vor putea fi angajaţi pentru executarea lucrărilor de plantare şi întreţinere a Livezii Mălâncrav.
Soiurile tradiţionale zonei devin din ce în ce mai rare, datorită faptului că proprietarii de pomi fructiferi nu mai deţin cunoştinţele necesare altoirii, tăierii şi îngrijirii pomilor şi aleg să taie pomii îmbătrâniţi şi să-i înlocuiască cu puieţi tineri cumpăraţi din pieţe şi altoiţi cu soiurile moderne, vândute ca fiind mai productive şi cu fructe mai frumoase. Este dovedit faptul că soiurile tradiţionale sunt pe termen lung mai productive, fiind bine adaptate climei din zonă, necesitând tratamente minime, dacă sunt în permanenţă îngrijiţi, iar fructele au un gust deosebit şi o perioadă de depozitare mai lungă, faţă de cele produse în sistem intensiv.
Prin activităţile incluse în proiectul finanţat de Elveţia, în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român, Fundaţia Mihai Eminescu Trust şi-a propus să crească nivelul de conştientizare asupra valorii pe care aceste soiuri o au, ca şi fond genetic pomicol al României, dar şi a faptului că aceste soiuri, împreună cu practicile agricole tradiţionale pot fi activităţi generatoare de venit pentru localnici. Pentru asigurarea continuităţii rezultatelor proiectului au fost incluse şi activităţi educaţionale, cum ar fi plantarea unei livezi şcolare, cu scop didactic în care se regăsesc 30 de puieţi altoiţi cu soiuri tradiţionale, dar şi 3 ateliere educaţionale, pentru a trezi interesul elevilor pentru pomicultură, pentru a încuraja consumul de fructe, dar şi pentru a conştientiza valoarea livezilor şi fructelor pentru biodiversitatea agricolă din mediul rural românesc.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.