parada 1 decembrie sibiu 3

Ce se mai poate spune despre Ziua Naţională? Suntem la a treia zi naţională, de la ultimul război mondial încoace. Fiecare a avut semnificaţii legate de evenimente majore din istoria României. Mai întâi a fost constituirea Regatului. Apoi, lovitura de stat a Regelui Mihai, confiscată ulterior de „comuniştii eliberatori de sub jugul fascist”. Astăzi Ziua Naţională ne aduce aminte de Marea Unire de la 1918. Cu aceste trei mari sărbători, nu e simplu să elucidăm, odată pentru totdeauna, modul intim în care cetăţenii români înţeleg semnificaţia zilei naţionale. Câţi mai cunosc, astăzi, ce a însemnat Regatul Român sărbătorit într-o zi de 10 mai? De ce tocmai una din cele mai vechi familii aristocratice europene, Hohenzollern, a întemeiat dinastia regală la români? Ce a însemnat această familie pentru istoria României moderne, până la apariţia Republicii, la 30 decembrie 1947? Sau ce a însemnat cu adevărat cea de-a doua zi naţională, 23 august? Şi, în sfârşit, de ce 1 decembrie, este zi naţională. Ştiind că România Mare a existat doar 22 de ani, din cei 96, pe care i-am aniversat în acest an de la întemeierea ei.
Ar trebui ca tot mai mulţi cetăţeni români să aibă răspunsuri la asemenea întrebări. Numai aşa Ziua Naţională le-ar putea provoca emoţiile şi respectul pe care îl merită o asemenea mare sărbătoare. Pentru că, în perioada celor 96 de ani, de la formarea Statului Român, s-au produs schimbări majore ale mentalităţii populare: de la naţionalismul puternic trăit de mase – din 1918, la naţionalismul diluat, uneori chiar simulat – de astăzi. O cauză majoră a acestor mutaţii etice o constituie cele 6 decenii, începând din 1938, în care România a trecut prin 4 dictaturi. Şi fiecare dictatură, legată de conducătorul ei – Regele Carol II, Mareşalul Antonescu, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu –, a avut propria propagandă naţionalistă. Ultimele două, chiar naţional-socialistă… După atâtea dictaturi, am ajuns ca naţionalismul să nu mai semene deloc cu naţionalismul fondator al României Mari.
Ne-am obişnuit să ne vedem în mai puţine lumini şi mai multe umbre, noi pe noi înşine. Ne-am pierdut convingerea de care înaintaşii noştri, unioniştii, erau animaţi, şi anume că apartenenţa la o naţiune este un dar divin. Pe cale de consecinţă, nu mai suntem conştienţi de rolul fundamental al naţiunii în emanciparea socială. De aceea ne supunem continuu, cu o fervoare inconştientă, unui proces de autodenigrare din care evident ieşim, mereu, obosiţi şi înfrânţi. Cu toate acestea suntem lesne cuceriţi de răbufniri şovine, atunci când alţii ne critică acest mod de-a fi, pe fondul nivelului precar de conştiinţă civică şi de implicare în treburile de interes general. Pe scurt, marea noastră problemă este că nu găsim soluţii să facem ordine în propria noastră casă naţională. Adică să ne eliberăm de obsesiva preocupare de-a şti ce părere au alţii despre noi, în loc să ne privim în oglinda propriei noastre conştiinţe. Culmea este că, în cei 96 de ani, am preluat modele sociale de la alţii, dar mai mult le-am adaptat la felul nostru aşa zis balcanic de a trăi. Cu timpul ne-am obişnuit să avem convingerea că nu mai putem schimba nimic, şi am uitat de responsabilitatea fiecăruia de a contribui la găsirea soluţiilor de schimbare. Aşa se întâmplă că democraţia, pe care începusem, cu aproape un secol în urmă, s-o practicăm după modelul occidental, se dovedeşte a fi încă departe de maturitate, după reinstaurarea ei acum 25 de ani.
La final, risc o concluzie: cred că România va depăşi doar cu mari sforţări şi sacrificii perioada de adaptare la valorile societăţii liberale şi ale democraţiei reprezentative. Oricum, aşa ceva se va întâmpla numai dacă cetăţeanul român se va simţi bine în casa lui naţională (sau, dacă vreţi, se va simţi protejat de stat, pe care, de fapt, îl subvenţionează). Cu respectul şi bucuria generate de Ziua Naţională, ca manifestări de început. Cum cred că s-a întâmplat, deja, în acest an.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.