CU ULTIMELE COMENTARII ALE ACESTUI AN, DORESC SĂ ADUC UN PIOS OMAGIU CAMARAZILOR ALĂTURI DE CARE AM COLINDAT STRĂZILE SIBIULUI, ÎN „21 – 22”. O FAC DIN RECUNOŞTINŢĂ ŞI PROFUND RESPECT, MAI ALES FAŢĂ DE CEI CARE AU PLĂTIT CU VIAŢA ÎNDRĂZNEALA NOASTRĂ. ÎNSEMNĂRILE DE MAI JOS SUNT GÂNDURILE MELE INTIME, ÎNCEPÂND DIN VARA LUI 1989, CARE M-AU AJUTAT SĂ MĂ ELIBEREZ DE FRICĂ ŞI LAŞITATE, ÎN 21 DECEMBRIE, SFINDÂND, ÎMPREUNĂ CU TOŢI CEI CARE AM IEŞIT PE STRĂZI, REGIMUL CEAUŞESCU AFLAT ÎNCĂ LA PUTERE.

De 25 de ani, sunt la fel de bolnav de revoluţie, ca toţi cei care au participat cu tot sufletul la dărâmarea regimului de tristă amintire. Degeaba suferă încă nostalgicii de astăzi, ei n-au înţeles decât că şi-au pierdut privilegii, comodităţi sau şanse de a parveni, prin corupţie şi trafic de influenţă. Atât de intens am trăit acele zile, încât în fiecare an, în decembrie, mă întorc în timp, încercând imposibilul: să găsesc explicaţii, demonstraţii, motivaţii ale celor petrecute în iarna 1989-1990. Eforturi zadarnice, de pe urma cărora am rămas doar cu regretul pentru vieţile pierdute şi pentru neputinţa noastră de a deconspira autorii criminalei diversiuni „teroriste”, de după „22”. De 25 de ani, ne întrebăm năuci: „Cine-a tras în noi?” Şi ştiu bine că am participat la manifestaţii populare paşnice… De atâţia ani, am ajuns să am convingerea că autorii diversiunii au fost şi mai sunt destui printre noi. Cei care, după ce au confiscat revoluţia – atât cât a fost, au creat alte diversiuni (mineriadele şi reformele încetinite), ca să ne ia şi dreptul la o rapidă schimbare democratică a societăţii româneşti.

*
Vineri, 18 august 1989
Polonia e pe cale de a arăta lumii că este gata să lichideze ghinionul istoric al ţărilor din Est: sistemul comunist, impus de Stalin la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Deja din iunie, Lech Walesa, liderul sindicatului Solidaritatea, l-a impus ca premier, după primele alegeri libere, pe consilier său, de profesie avocat, Tadeusz Mazowiecki. Iată, România – Polonia, două contraste izbitoare ale lumii contemporane, din cadrul aceluiaşi sistem geo-politic.

Duminică, 20 august 1989
Cu cât creşte entuziasmul lumii libere privind la schimbările politice din Polonia, Ungaria, chiar şi în URSS, cu atât creşte furia regimului de dictatură a familiei Ceauşescu contra propriului popor. Nu este permisă nici o critică, în spaţiul public. Mi-e teamă că nu vom fi în stare să facem ceva pentru a grăbi prăbuşirea dictaturii. Frica este atât de mare, încât anihilează şi revolta interioară.

Luni, 28 august 1989
Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face;
nu este nimic nou sub soare. (Eclesiastul 1,9)

Marţi, 29 august 1989
Pentru că mai sunt doar zece ani până la sfârşitul secolului şi mileniului, am convingerea că, în viitorul deceniu, scena lumii va fi dominată de ţările est-europene şi, în general, de ţările „roşii”, de revenirea lor la normalitate. Ceea ce se întâmplă acum în Polonia, Ungaria, reformele lui Gorbaciov – toate demonstrează cu puterea faptului împlinit că împărţirea Europei în două, după al doilea război mondial, a fost o politică de forţă, nici pe departe rezultatul „voinţei popoarelor”.

Vineri, 15 septembrie 1989
Toamna ar putea aduce începutul sfârşitului pentru dictaturile socialiste din Est. Numai vara asta, 23.000 de est-germani au trecut prin Ungaria şi Austria în RFG, graţie reformelor maghiare.

Duminică, 17 septembrie 1989
România a scăpat de sub controlul raţiunii. Criza este maximă. Oamenii rezistă furând şi minţind, în timp ce el, micul dictator, ţine discursuri în care nu spune nimic. De fapt, omul e lipsit de curaj politic. M-am convins de asta, văzând că asupra lui nu au ecou transformările revoluţionare din Polonia, Ungaria şi URSS. NC o ţine pe-a lui: Nu avem nevoie de reforme!; Noi am început demult reformele!; PCR este singurul partid care…

Marţi, 10 octombrie 1989
Delirul politic al lui NC seamănă cu spasmele unui muribund; un muribund care trage după el un popor întreg. Suntem atât de speriaţi de numărul miliţienilor şi securiştilor din jurul nostru, încât nu văd cum s-ar putea stopa perpetuarea unei situaţii ce devine tot mai penibilă.

Luni, 16 octombrie 1989
NC vorbeşte ca în poveştile lui Creangă: „Nici când va face plopu’ pere şi răchita micşunele, în Româna nu se va întâmpla ce se întâmplă acum în Ungaria şi Polonia”. Retorica lui simplistă şi buruienoasă ne face neamul de râs, mai ales că este subliniată cu „vii aplauze”.

(va urma)

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns