O tânără de 17 ani a fost bătută în plină stradă de un sibian în vârstă de 25 de ani. Tânărul a coborât dintr-un taxi şi a lovit-o pe victimă fără să aibă vreun motiv anume.abuz

Totul s-a întâmplat joi dimineaţa, în jurul orei 6:00, iar poliţiştii sibieni s-au deplasat imediat la locul incidentului, pe strada Rîului din oraş. Acolo au descoperit că o tânără de 17 ani, care făcea parte dintr-un grup de mai multe persoane, a fost bătută de un alt tânăr care coborâse dintr-un taxi, anunta voceatransilvaniei.ro.
Poliţiştii care s-au deplasat la locul faptei au constatat că cele sesizate se confirmă şi au identificat în scurt timp agresorul, un sibian în vârstă de 25 de ani, pe care l-au reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, fiind dispusă măsura supravegherii sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Victima a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internată în spital”, au precizat poliţiştii sibieni pentru Vocea Transilvaniei.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Join the Conversation

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.