vila

Guvernul României a decis miercuri unde va fi reședința oficială a preşedintelui ales Klaus Iohannis. Pentru că vila 3 nu a fost încă eliberată de actualul președinte Traian Văsescu, Executivul a decis ca lui Iohannis să îi fie acordată Vila Lac 2 drept reşedinţă oficială.vila

„Guvernului i-a fost adusă la cunoştinţă opţiunea domnului Klaus Iohannis cu privire la reşedinţa pe care acesta doreşte să o ocupe, din momentul în care mandatul său va începe. În urma opţiunii domnului Klaus Iohannis, Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, ca viitorului preşedinte să îi fie acordată Vila Lac 2 drept reşedinţă oficială pentru perioada următoare. Ulterior eliberării Vilei Lac 3, ocupată în prezent de preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, după termenul legal pe care îl are la dispoziţie, domnul Klaus Iohannis urmează să preia această reşedinţă drept reşedinţă oficială”, informează Guvernul.
Surse oficiale au declarat anterior că Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, ca preşedintelui ales Klaus Iohannis să îi fie acordată Vila Lac 2 ca reşedinţă oficială.
Atribuirea vilei a fost decisă prin hotărâre de guvern.
„Clădirea are o suprafaţă de circa 2.000 metri pătraţi şi un teren de 37.230 metri pătraţi, fiind dotată cu saună şi piscină interioară. Vila a fost deja pregătită de Regia Protocolului de Stat”, au arătat sursele.
Conform anexei privind patrimoniul RA-APPS, vilele Lac 2 şi Lac 3 mai sunt dotate cu patinoar, teren de tenis şi vestiar.
Sursele citate au mai arătat că în şedinţa de guvern a fost discutată, pe scurt, şi situaţia locativă a preşedintelui Traian Băsescu, arătându-se că acesta mai are la dispoziţie 60 de zile după încheierea mandatului prezidenţial în care mai poate ocupa Vila Lac 3.
Preşedintele Traian Băsescu ocupă în perioada mandatului Vila Lac 3, aflată în imediata apropiere a reşedinţei atribuite lui Iohannis.
La începutul lunii decembrie, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul îi va pune la dispoziţie lui Klaus Iohannis, ca reşedinţă prezidenţială, vilele de protocol Lac 2 şi Lac 3 ale Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), iar opţiunea îi va aparţine acestuia, conform mediafax.ro.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns