cornea si iohannis

La recepția dată de președintele Klaus Iohannis cu ocazia investirii sale oficială ca președinte al României și-au făcut apariția și apropiații acestuia. Finul și prietenul Marius Vecerdea sau tenismenul sibian Victor Cornea au mers la eveniment.cornea si iohannis

După ce a declarat, în discursul rostit în Parlament, că este nevoie de „înţelegerea clară” la nivelul întregii clase politice că „nu există altă cale pentru România decât aceea a unei ţări eliberate de corupţie”, președintele Klaus Iohannis a mers la Cotroceni, acolo unde a avut loc ceremonialul de preluare a puterii de la Traian Băsescu.
În jurul orei 14.20 au început să vină primii invitați la dineul oferit de președintele Klaus Iohannis.
La Palatul Cotroceni au început să vină invitaţii la recepţia privată, printre aceştia Andrei Chiliman, Gheorghe Ialomiţianu, Gheorghe Falcă, Roberta Anastase, Radu Carp, Cristian Poteraş, Cătălin Predoiu, Puiu Haşotti, Victor Paul Dobre, Ludovic Orban.

Invitați de la Sibiu
Printre cei 400 de invitați se numără și multe persoane din Sibiu. Peste 200 au mers la Cotroceni, fiind vorba  de apropiați și colaboratori ai lui Iohannis în cei 14 ani cât a fost primar al Sibiului. Primarul interimar Astrid Fodor, cei doi viceprimari, consilierii locali și mulți consilieri județeni, afaceriștii Ion Ciolan, sau Andreas Huber, parlamentarii PNL de la Sibiu sau directori din cadrul primăriei Sibiu, au fost la Cotroceni.
Marius Vecerdea, finul și prietenul lui Klaus Iohannis a mers la Cotroceni alături de soția sa, de tenismenul sibian Victor Cornea și de Simona Halep. Cei patru au sosit la reședința prezidențială în jurul orei 14.57.vecerdea si halep

Poze cu Halep și Cornea
”Sunt foarte mandru si onorat sa particip impreuna cu Simona Halep la dineul prilejuit de investirea in functie a presedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis. E minunat ca Romania are un presedinte pasionat de tenis”, a spus tenismenul sibian Victor Cornea pe pagina sa  de Facebook.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns