Cupa de ski a Consulatului Austriei la Sibiu. Se fac înscrieri!

0 192

S-a dat startul inscrierilor în competiția CUPA DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU – EDIȚIA a IV-a. Numărul maxim al concurenților va fi de 150, înscrierea fiind făcută în ordinea cronologică a primirii cererilor de înscriere.schi

Consulatul Austriei la Sibiu continuă tradiția începută acum trei ani și dă startul înscrierilor la un eveniment mult așteptat de toți iubitorii sporturilor de iarnă: CUPA DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU. Ajunsă deja la a patra ediție, competiția este programata pentru data de 14 Februarie 2015, începând cu ora 08:00, pe  pârtia de la Arena Platoş.
Scopul acestui concurs este de a promova practicarea schiului – sport național austriac – în judeţele din circumscripţia Consulatului Austriei la Sibiu – Sibiu, Alba, Brasov, Mureș, Harghita, Covasna și nu numai.
CUPA DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU  este o competiție pentru amatori, la care se pot înscrie toți iubitorii acestui sport. Înscrierea în competiţie este liberă, fără taxe de participare.
Numărul maxim al concurenților va fi de 150, înscrierea fiind făcută în ordinea cronologică a primirii cererilor de înscriere. Cei care se înscriu peste acest număr vor fi trecuți pe o listă de rezervă şi vor fi incluși în concurs în ordinea înscrierilor, în locul celor care, din diferite motive, nu s-au prezentat în timpul regulamentar pentru ridicarea numerelor de concurs sau nu au putut să ia parte la concurs. Formularul de înscrieri îl puteţi găsi pe site-ul www.cupadeski.ro.  Vă rugăm să citiți regulamentul consursului înainte de a va înscrie în competiţie. Termenul limită de înscriere este 6.02.2015, ora 17:00. Pentru mai multe informaţii, va rugăm accesaţi site-ul www.cupadeski.ro.
Consulatul Austriei la Sibiu, prin Consulul Onorific – Domnul Andreas Huber, pe lângă participarea sa activă la viaţa economică se implică şi în viaţa socială şi culturală a judeţului Sibiu, acest eveniment fiind o invitaţie pentru toţi cei ce iubesc sporturile de iarnă şi competiţia.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...