ADIO CAPTCHA: Google își dă seama dacă ești om sau robot dintr-un singur click
Noile metode de identificare a omului de roboti folosesc si imagini. Procesul se va simplifica odată cu noul test

În 1947, când Alan Turing a conceput Testul Turing, acesta a sugerat faptul că asemănarea dintre un program de calculator cu mintea umană este foarte mare și o astfel de confuzie poate fi evitată printr-un interogatoriu care conține o serie de întrebări. Practic, testul are ca scop diferențierea unei mașinării de un om. După 70 de ani de la inventarea acestui test, compania Google a dezvoltat un nou Test Turing care poate să identifice un robot foarte ușor, fără o serie de întrebări, ci prin simpla solicitare de a bifa un checkbox.

ADIO CAPTCHA: Google își dă seama dacă ești om sau robot dintr-un singur click
Noile metode de identificare a omului de roboti folosesc si imagini. Procesul se va simplifica odată cu noul test
Noile metode de identificare a omului de roboti folosesc si imagini. Procesul se va simplifica odată cu noul test

Google a anunțat că multe dintre testele create special pentru a identifica roboții (Captchas în engleză) vor fi reduse la un mecanism mult mai simplu – va exista o casetă care conține propoziția „Nu sunt robot.” și tot ce trebuie să faci este să dai un simplu click pentru a bifa opțiunea. Google spune că, acest test nou poate face diferența dintre o persoană reală și un program cu o exactitate mult mai mare decât testele din trecut (de exemplu cifre și litere distorsionate). Lucrurile care separă omul de mașinărie pot fi atât de simple și de subtile – e clar că un program computerizat nu își poate mișca mouse-ul pentru a bifa căsuța „Nu sunt robot.”
„Pentru majoritatea utilizatorilor, acest test simplifică în mod consistent experiența în sine”, spune Vinay Shet, managerul echipei Google Captcha.
În loc să depindă de tradiționalul test al cifrelor si literelor distorsionate, noul test Google examinează indiciile pe care uilizatorii le oferă fără să realizeze: adrese IP și cookies-uri care nu fac altceva decât să ofere dovada vie că nu sunt programe, ci ființe umane.
„Toate aceste indicii ne oferă un model comportamental care ne ajută să deosebim roboții automați de utilizatorii umani”, spune Shet. De asemenea, se pare că Google intenționează să se folosească și de alte variabile tipic umane, însă a ales să nu le divulge încă, întrucât maeștrii în programare și-ar putea îmbunătății software-ul și ar putea trece nevăzuți de filtrele Google.
În cazul în care simplul click în checkbox-ul cu „Nu sunt robot.” nu va oferi un răspuns concludent, atunci va apărea în completare clasicul test cu litere și cifre. Conform testărilor acestui nou mod de identificare, aproximativ 60 % dintre utilizatorii WordPress și 80 % dintre utilizatorii unui site de jocuri „Humble Bundle” au trecut testul prin simplul click în checkbox.
Pentru utilizatorii care folosesc smartphone-uri sau tablete, Google a dezvoltat un test un pic mai solicitant. În afară de checkbox va apărea și o serie de imagini care va presupune niște distingeri și asocieri dificile pentru un utilizator non-uman. De exemplu, poate apărea o imagine cu o pisică și utilizatorul va trebui să aleagă dintre alte opt imagini (care conțin câini, pisici, hamsteri etc) pe cea care se aseamănă cel mai bine cu originalul.
Pentru utilizatorii care folosesc calculatorul sau laptopul, Google poate să blocheze accesul roboților cu un singur click. Google a încercat ani de zile să oprească și să prevină „frauda prin click” (click fraud în engleză), problema non-umană care selectează reclamele pay-per-click pentru a genera venituri pentru site-urile care le găzduiesc. De asemenea, compania a început să integreze în testele sale programe de detectare a roboților dinainte de anul 2013.
Această ultimă evoluție în domeniul identificării poate fi considerată exagerată pentru unii; utilizatorii trebuie să fie conștienți că Google poate învăța (sau știe deja) foarte multe lucruri din doar câteva simple indicii pe care le oferă activitatea lor online.
Vinay Shet spune că, prin însăși natura lor, noile sale captchas sunt foarte bune pentru protejarea confidențialității: oferă o metodă de a arăta că ești un utilizator ok și nu un robot malefic, fără să divulgi detalii de identificare. Shet spune că „Nu trebuie să-ți verifici identitatea pentru a-ți verifica umanitatea”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică