lucia rebega

Patroana agenției de turism Mirage Travel a fost trimisă în judecată oficial pentru înșelăciune și fals în înscrisuri. Ea a înșelat zeci de persoane cu aproape 60.000 de euro promițându-le sejururi în diferite țări europene, sejururi care nu au mai fost onorate.lucia-rebega

În urmă cu aproape un an de zile, Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu a anunțat că Lucia Rebega, în vârstă de 38 de ani este bănuită de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune şi fals. Zeci de de turişti au fost păcăliți cu excursii imaginare în Europa, dar Lucia a scăpat atunci cu arest la domiciliu.
„În data de 12.03.2014, în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor Sibiu au stabilit faptul că administratorul unei societăţi comerciale din municipiul Sibiu, ce oferea servicii turistice, este bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 244 alin. 1 şi 2 din Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal, fapte săvârşite în dauna mai multor părţi vătămate.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor Sibiu au stabilit faptul că persoana bănuită, o femeie în vârstă de 38 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu, perioada 2012 – 2013, a indus în eroare 23 de părţi vătămate pretinzând sume de bani şi eliberând documente false privind contracte şi sejururi cu  destinaţii turistice europene, prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase şi prin folosirea de mijloace frauduloase cu ocazia contractării de către acestea a unor servicii turistice, servicii încasate şi neonorate, cauzând un prejudiciu în valoare de 48.231 euro şi 22.303 lei. Din prejudiciu s-a reuşit până în prezent recuperarea a 4.477 euro şi 13.121 lei”, anunţa IPJ Sibiu într/un comunicat de presă.

Trimisă oficial în judecată
Potrivit documentului citat, „de asemenea, poliţiştii au stabilit faptul că femeia a falsificat şi a înaintat partenerilor comerciali ordinul de plată în valoare de 9.512 euro, pentru a-i induce şi pe aceştia în eroare cu privire la plata sejurului efectuat în afara ţării de părţile vătămate, determinând plata mai departe către hotelieri a acestor servicii de către persoana vătămată, deşi în fapt, suma achitată efectiv a fost de 512 euro”.
Lucia Rebega a fost trimisă în acest an în judecată pentru înşelăciune, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu. 23 de persoane fizice şi o persoană juridică s-au constituit în părţi civile. Instanţa a respins cererea Parchetului de a lua faţă de Lucia Rebega măsura controlului judiciar, conform adevarul.ro.

[contextly_auto_sidebar id=”o3RvFR8oRBFywAgIzIBAeCq2OqxiH5oR”]

Comentariul meu

Lasă un răspuns