Ministrul Transporturilor a anunţat când va fi gata autostrada Sibiu-Piteşti!

Şeful de la Transporturi, Ioan Rus, a anunţat, duminică, anul în care autostrada care va uni Sibiul de Piteşti. De asemenea, CNADNR susţine că, în urma câştigării procedurii de achiziţie publică, s-a intrat în faza posibilelor contestaţiilor.

autostrada

Lucrările la viitoarea autostradă Sibiu-Pitești ar trebui finalizate în 2018, acesta fiind un orizont optimist, a declarat, duminică, ministrul Transporturilor, Ioan Rus. „Orizontul propus de noi este 2018. Și pentru Sibiu-Pitești și pentru Iași-Târgu Mureș. Este un orizont optimist, dată fiind complexitatea lucrărilor, dar să vedem. În măsura în care o să reușim să facem lucrarea pe tronsoane și o să putem implica mai multe companii în finalizarea lucrărilor, eu sper să reușim ca, până în 2018, să avem legături între Moldova și Transilvania și între sudul României și Transilvania”, a declarat, șeful de la Transporturi, într-un interviu pentru Agerpres.

Faza de depunere a contestațiilor

De altfel, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat recent care sunt urmatoarele etape ale proiectului autostrăzii Sibiu-Pitești. Mai exact, reprezentanții CNADNR susțin că în data de 11.02.2015 a fost comunicat ofertanților rezultatul procedurii de achiziție publică, câștigătorul fiind Asocierea Spea Ingineria Europea S.A. Milano Italia Sucursala București — Tecnic Consulting Engineering Romania SRL. În prezent, Procedura de achiziție publică se afla în perioada de depunere a unor posibile contestații împotriva rezultatului procedurii. „În data de 31.03.2012 a fost demarată procedura de achiziție publică pentru atribuirea contractului de achiziție publică care a avut ca obiect ‘Revizuirea Studiului de Fezabilitate Autostrada Sibiu-Pitești. În data de 13.09.2012, urmare a observațiilor JASPERS/AM POS-T referitoare la necesitatea modificării Caietului de Sarcini, conform prevederilor art. 209 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 209 alin. (4) lit. b) din OUG nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, procedura de achiziție publică mai sus menționată a fost anulată. Precizăm că valoarea estimată a fost de 61.930.486,8 lei. Astfel, având în vedere că procedura de achiziție publică a contractului de servicii se afla în faza de evaluare a ofertelor, modificarea Caietului de Sarcini nu mai era posibilă, motiv pentru care a fost necesară anularea procedurii, inclusiv neefectuarea plății. În data de 31.05.2014 a fost demarată procedura de achiziție publică pentru atribuirea contractului de achiziție publică ce are ca obiect ‘Revizuire/Actualizare Studiu de fezabilitate pentru Autostrada Sibiu-Pitești”, se arată într-un comunicat remis presei.

Citește și Mai multe de acelasi autor

Arată comentarii (1)

Ministrul Transporturilor a anunţat când va fi gata autostrada Sibiu-Piteşti!

Şeful de la Transporturi, Ioan Rus, a anunţat, duminică, anul în care autostrada care va uni Sibiul de Piteşti. De asemenea, CNADNR susţine că, în urma câştigării procedurii de achiziţie publică, s-a intrat în faza posibilelor contestaţiilor. Lucrările la viitoarea autostradă Sibiu-Pitești ar trebui finalizate în 2018, acesta fiind un orizont optimist, a declarat, duminică, min

VIDEO – Bătrânică la furat într-un magazin pe Magheru din Sibiu. Iată cum acționează

O femeie în vârstă de aproximativ 50-60 de ani a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale unui magazin de pe strada Magheru din Sibiu, în timp ce fura. Pe imagini se observă cum femeia fură

VIDEO – Protest împotriva legii grațierii în Piața Mare. Aproximativ 200 de sibieni în Centrul Istoric

Sibienii au participat şi joi seara la un protest împotriva aprobării Legii Amnistiei și Grațierii. Aceasta are loc în Centrul Istoric a primit aviz favorabil. ”Comisia de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice a

FOTO – Cei mai noi polițiști sibieni au depus joi jurământul de credință. Ce urmează pentru ei

Cei 54 de agenţi de poliţie care au promovat examenele de încadrare din sursă externă organizate de Inspectoratul General al Poliției Române la finalul anului 2016, au avut parte astăzi, 19 ianuarie, de un moment

FOTO – S-a furat aceasta mașină la Sibiu. Este căutat hoțul și se oferă recompensă

O mașină a fost furată de pe strada Livezii din Sibiu. Hoțul este căutat, iar proprietarul spune că oferă recompensă celor care au informații legate de furt. Mașina furată de pe strada Livezii din Sibiu, este un

VIDEO – Dorel ’’lovește’’ pe autostrada Sibiu – Orăștie. A dărâmat un panou electronic

Imagini demne de cascadorii râsului surpinse pe autostrada Sibiu – Orăștie. Un șofer al unui camion ce transporta un excavator a lovit un panou de semnalizare auto și l-a deteriorat. Un camion care transporta pe o

Loading...