Proxenetul sibian care era dependent de shopping – CÂȘTIGA PE PUȚIN 35.000 DE EURO LUNAR

4.487

Proxeneții au îndotdeauna două lucruri care le sunt mereu la îndemână orice ar fi: bani și femei. Banii sunt pentru a fi cheltuiți, iar femeile pentru a fi maltratate.

Ziarele spaniole au relatat de mai multe ori despre mafia româneacă din Spania și despre capii ei. Ultimul dintre ei, îngropat anul trecut, a fost o mare bătaie de cap pentru Poliția Națională din Spania, iar moartea lui accidentală un motiv de ușurare. Chiar dacă îi cunoșteau aproape toate obiceiurile și viciile, polițiștii spanioli nu au reușit să obțină o condamnare pentru Dorel Hanea, oricâte investigații au făcut. Ultima oară când aveau în sfârșit probe împotriva lui, acesta a fugit în Mexic și l-au găsit mort, pe Facebook.

Un filaj realizat de polițiști în 2011, dezvăluie ce făcea Hanea după ce incasa taxele.  Când a fost arestat în 2011, asupra lui purta un carnețel în care avea notate cotizațiile fiecărei prostituate. Dar până la filaj, povestea e mai lungă.

Sibianul Dorel Inocentiu Hanea si carnetelul său contabil
Sibianul Dorel Inocentiu Hanea si carnetelul său contabil

[contextly_sidebar id=”BoNljjpHqmoTQNBzViVrSECWS7pwJXXC”]Sibianul Dorel Inocențiu Hanea a acumulat la viața sa de numai 40 de ani, mai mult de douăsprezece antecedente penale în Spania, fie pentru reglări de conturi, furt calificat, extorcare de bani, fie pentru clonare de cărți de credit sau proxenetism. În 2011 a fost arestat de către agenții Unității de Delicte Speciale și Violente ai Poliției spaniole (UDEV) și acuzat că ar fi șeful unui clan care taxează aproximativ 50 de prostituate cu o taxă între 150 și 200 de euro pentru a „lucra” pe teritoriul său.

Nu a fost deloc ușor pentru Poliția spaniolă să ajungă la el având în vedere că numai meționarea numelui lui Hanea în anumite cercuri insufla TEROARE. Nimic ciudat dacă ținem cont că de multe ori membrii clanului obișnuiau să își regleze conturile cu cei care suflau în fața lor, aruncându-i pe ferestre.

În ceea ce-l privește pe Dorel Hanea, polițiștilor nu au fost surprinși deloc ca acțiunea celor patru prostituate de origine română care l-au denunțat pe Hanea și pe membrii clanului său pentru extorcare de bani în 2010 să ajungă, în final, într-un punct mort întrucât femeile au „uitat” brusc cât de rău era proxenetul lor, după ce au fost relocate în altă localitate pentru a-și continua „cariera”.

În urma acestei amnezii surprinzătoare, poliția a efectuat controale repetate pentru a reuși să strângă dovezi împotriva lui Hanea și a oamenilor săi. Pentru cineva care, după toate legăturile anterioare cu poliția, cunoștea probabil jumătate dintre agenții madrileni și aproape toate metodele lor de investigare, era floare la ureche să pară curat. În consecință, Dorel Hanea a devenit brusc întruchiparea cetățeanului model – niciodată nu purta arme de foc asupra sa, iar telefonul mobil nu era decât un accesoriu vestimentar.

În ciuda tuturor acestor inconveniente, munca agenților de poliție a dat până la urmă roade. Aceștia au reușit să înregistreze un filmuleț în care acoliții șefului mafiot treceau regulat prin zonele în care prostituatele erau „la muncă” și își colectau „impozitul”. De asemenea, l-au prins și pe Hanea pe înregistrare cum venea să își ia partea de bani și, câteodată, rămânea și să își satisfacă dorințele sexuale… bineînțeles, fără să plătească.

În ziua în care a fost arestat, a fost reținut în Poligonul Industrial Marconi din Madrid (una dintre zonele principale ale prostituției) în timp ce mergea cu BMW-ul său, colectând bani de la prostituate. Agenții au găsit asupra sa în momentul arestării 1.500 de euro… și de abia începuse. Poliția madrilenă este de părere că afacerea cu prostituție a lui Dorel Hanea ajungea să îi aducă câștiguri lunare de până la 35.000 de euro.
O adevărată avere pentru majoritatea oamenilor, însă nu și pentru șeful mafiot. Hanea avea două vicii: unul era  consumul de cocaină, care l-a tranformat într-un mafiot de o violență extremă și i-a fost fatal în cele din urmă, iar cel de-al doilea shopping-ul. De fapt, de fiecare dată după ce își încasa taxa cuvenită, acesta obișnuia să se oprească direct în outlet-urile de haine, unde hainele sunt la aproape jumătate de preț decât în magazine. 
După ce făcea cumpărături, seara își etala noile ținute și își demonstra puterea în discotecile și barurile pline de români din Madrid. Fie că intra într-o discotecă unde, dacă masa sa preferată era ocupată, oamenii se mutau instantaneu în altă parte fără a scoate un sunet, fie că cineva îl călca pe coadă și Hanea dădea imediat un telefon în urma căruia apărea o „turmă” de băieți care se „ocupau de problemă”.
Deși a avut lumea la picioare, dependența de droguri i-a determiant declinul și la sfârșitul anului trecut, moarte în urma unei supradoze, în Mexic, unde fugise ca să se ascunde de Poliția din Spania, după tentativa de asasinat eșuată asupra rivalului său din Madrid.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

1 Comentariu
  1. Anonim scrie

    ” acesta obișnuia să se oprească di rect în outlet-urile de haine, unde hainele sunt la aproape jumătate de preț decât în magazine.”

    „Curat romaneste” exprimarea „decat in magazine”….

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.