spital

Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu trece în această perioadă printr-un amplu proces de modernizare şi consolidare, care a debutat încă din primăvara anului 2014.spital

Actuala clădire, în care prestigioasa instituţie îşi desfăşoară activitatea din anul 1859, este o fostă şcoală de cadeţi, adaptată şi transformată prin amenajări succesive pentru a permite funcţionarea ca spital.
„Lucrările de modernizare sunt cele mai ample desfăşurate în ultimii ani. Se va realiza consolidarea structurală a clădirii principale, odată cu lucrări de compartimentare şi modernizare a saloanelor şi spaţiilor administrative. De asemenea, se va instala un lift care sa deservească spitalul, obiectiv de strictă necesitate în condiţiile creşterii adresabilităţii şi a complexităţii cazurilor tratate. Toate lucrările vor respecta normele moderne de acreditare a unităţilor sanitare cu paturi, şi vor avea drept obiectiv final îmbunătăţirea calităţii actului medical”, ne-a declarat Comandantul Spitalului Militar de Urgenţă, Colonel medic  Dr. Ioan-Vasile Barb.
După o scurtă întrerupere pe perioada iernii, lucrările au fost reluate, sperându-se în finalizarea consolidării clădirii şi a instalării liftului până la sfârşitul anului. În această perioadă activitatea medicală se desfăşoară cu oarecare dificultate, datorită imposibilităţii relocării spaţiilor de îngrijire.
„Întreg personalul Spitalului Militar de Urgenţă va continua să asigure asistenţa medicală în cele mai bune condiţii. Sperăm ca disconfortul creat pacienţilor noştri sa fie de scurtă durată, şi să se reflecte în îmbunătăţirea condiţiilor şi a creşterii standardelor de tratament” –    responsabil cu activitatea de informare şi relaţii publice, Locotenent Colonel  medic Dr. Ioan-Adrian Popenţiu.

[contextly_auto_sidebar id=”l6ANkOWORRkY0GkIwl7FJRT7KFs6pOfL”]

Comentariul meu

Lasă un răspuns