Record de turiști la Sibiu în primele două luni din 2015. Explicația e simplă!

0 497

Sibiul a avut parte în primele două luni ale anului de un număr mult mai mare de turiști decât în aceeiași perioadă a anului trecut. Centrul de Informare Turistică de la parterul Primăriei a fost mai animat ca oricând. A crescut mult și numărul de turiști veniți din Anglia.piata mare sibiu centru primaria

Efectul apariției de noi destinații aeriene care să lege Sibiul de cât mai multe orașe europene, se simte deja în domeniul turismului. Faptul că acum există o legătură directă cu capitala Marei Britanii și că a mai apărut încă o legătură aerieană cu Germania, respectiv cea de la Dortmund, a făcut ca numărul de turiști străini care vizitează Sibiul să crească vertiginos într-o perioadă a anului în care orașul nu avea parte de prea mulți vizitatori.[contextly_auto_sidebar id=”OqalNWFO3DVPpWK3EYHnQ2R7Dm1n6RoA”]
”Vreau să vă spun că în primele două luni am avut parte de număr dublu de turiști care ne-au trecut pragul și ne-au cerut informații. Au fost și foarte mulți veniți din Anglia”, a explicat o angajată a CIT-ului de la parterul Primăriei. Mulți dintre cei veniți să ceară informații turistice au ajuns la Sibiu direct cu avionul, semn că aceste curse de tip low-cost încep să aducă turiști din ce în ce mai mulți.
”Eu am venit cu câțiva prieteni. Vrem să ajungem și la Sighișoara. O să închiriem o mașină și mergem. O prietenă care a fost aici anul trecut ne-a recomandat să vizităm Sibiul. Din ce am văzut până acum e frumos. Și multe femei frumoase!”, a spus Scott Doppelfeld, un tânăr de 23 de ani din Anglia, sosit chiar în aceste zile într-un scurt periplu prin Sibiu, alături de încă 3 prieteni.

Anul trecut, bun pentru turismul sibian
Bilanțul anului 2014 arată că Sibiul a rămas o locație turistică foarte atrăgătoare pentru turiștii atât din țară cât și din străinătate. Afirmația rezultă din analiza numărului de persoane care au apelat la unul dintre cele două centre de informare turistică administrate de Primăria Sibiu – cel din sediul Primăriei și cel de la Aeroport. Peste 31.000 de turiști au intrat în unul dintre aceste centre pentru a solicita informații, 27% dintre aceștia venind din Germania, 22% din România, 8,7% din Spania, 6,9% din Franța, dar și din Austria, Belgia, Italia, Marea Britanie, Olanda Polonia, Ungaria, Canada, Israel, Japonia, SUA, Australia sau China. Numărul turiștilor care au intrat în CIT-uri în 2014 este cu 13% mai mare față de anul precedent, dar trebuie subliniat faptul că majoritatea turiștilor ajung în Sibiu cu sejururi organizate și nu au nevoie să treacă pe la CIT, având deja un ghid și ruta deja planificată.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.