efectul iohannis președinte. casa de la sibiu, reper pentru tranzacțiile imobiliare

casa vanzareAlegerea lui Klaus Iohannis, ca președinte al României, produce efecte și pe piața imobiliară de la Sibiu. Proprietarii de case de pe strada unde acesta locuiește în oraș, profită de faptul că sunt vecini cu primul om în stat.

Casa din Sibiu în care locuieşte familia Iohannis a devenit un reper pentru poziţionarea tranzacţiilor imobiliare, anunta jurnalul.ro. Un anunţ postat pe un site specializat precizează în cazul unei case scoase la vânzare de pe strada Bâlea, la capitolul vecinătăţi: [contextly_auto_sidebar id=”2xAfv0vzjGoBIFZBtv7oa89sG26XDoll”]“la 4 case distanţă de casa dlui Iohannis, Preşedintele României”. Desigur, nu ne putem pronunţa dacă recenta calitate a vecinului preşedinte îl ajută pe proprietar să-şi vândă imobilul mai repede şi la un preţ mai bun. Experţii nu s-au pronunţat asupre evoluţiei investiţiilor imobiliare din zona în care locuieşte familia Iohannis.
Pentru imobilul din strada Bâlea, proprietarul a afişat un preţ de 320 mii de euro. Casa are 8 camere, cu 300 mp utili şi un teren de 500 mp. Imobilul are numeroase dotări, două bucătării, trei băi, centrală proprie. Ca ardeleanul gospodar, în imobil sunt incluse la spaţii utile: pivniţă, cramă, spaţii depozitare. Casa scoasă la vânzare este poziţionată pe colţ, ceea ar fi un avantaj pentru acces. Proprietarul indicat pe site-ul de vânzări se numeşte Pavel. La adresa respectivă locuieşte un pictor de biserici cu acest nume.iohannis carmen klaus
Pentru vecinii familiei Iohannis, recenta poziţie de şef al statului le-a asigurat, pe lângă onoarea de a locui lângă preşedintele României, şi un plus de securitate. SPP a instalat un post permanent de supraveghere a imobilului din Bâlea 29, unde este domiciliul familiei Iohannis. În apropiere s-a montat şi o cuşcă de protecţie pentru adăpostirea personalului de securitate. Pentru SPP oferta dlui Pavel, la a patra casă de preşedinte, poate fi o soluţie pentru instalarea mai confortabilă a dispozitivului de pază. Sursa: jurnalul.ro

efectul iohannis președinte. casa de la sibiu, reper pentru tranzacțiile imobiliare

Ultima oră

Comentariul meu

Publică