radare

radarePolițiștii sibieni au făcut bilanțul unei săptămâni în care toate radarele din dotarea IPJ-ului au fost poziționate pe drumurile județene. Astfel în perioada 13 – 19 aprilie numai puțin de 800 de șoferi și motocliști au fost prinși că au călcat mai tare accelerația, decât limita maximă admisă.

Săptămâna 13 – 19 aprilie a fost una dedicată prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei neadaptate sau excesive, în condiţiile în care, la nivel naţional, viteza rămâne principala cauză generatoare de accidente de circulaţie cu consecinţe deosebit de grave. [contextly_auto_sidebar id=”7fnwYetSpD1kNkIZVmkYWIvboTFXXGFS”]
Preocupare la nivel european, prevenirea şi combaterea încălcărilor normelor regimului rutier privind viteza, acţiunile poliţiştilor sibieni s-au înscris în calendarul TISPOL – SPEED.
În cele 7 zile de supraveghere intensă a traficului rutier, îndeosebi pe drumurile naţionale şi europene care tranzitează judeţul Sibiu, aproximativ 800 de conducători auto au fost înregistraţi deplasându-se cu viteză mai mare decât limita impusă prin lege.

Motoclist prins  cu 170 km/h pe DN1
Pe lângă sancţiunea contravenţională a amenzii, împotriva a 22 de şoferi a fost luată şi măsura complementară de reţinere a permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, ca urmare a depăşirii limitei de viteză cu peste 50 km/h.
Unul dintre conducătorii auto, un sibian în vârstă de 24 de ani, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea o motocicletă pe DN 1, spre judeţul Braşov, în afara localităţii Scoreiu, cu o viteză de 170 km/h.
Ca urmare a activităţilor desfăşurate, au fost înregistrate şi 19 fapte de natură penală.
Cuantumul amenzilor aplicate în această perioadă se ridică la valoarea de 150.000 lei.

Comentariul meu

Lasă un răspuns