Ora de Sibiu
Știri in direct

Lucrări în Sibiu – Calea Cisnădiei se închide parțial. O altă stradă se închide total!

347

calea cisnadiei hartaPe Calea Cisnădiei lucrările se vor desfășura în perioada 27 aprilie – 15 mai, circulația desfășurându-se în perioada menționată pe o singură bandă, alternativ. Tot de luni municipalitatea a anunțat că se va închide pentru modernizare și strada Traian Demetrescu.

De luni se închide strada Traian Demetrescu pentru modernizare. Strada face parte din pachetul Terezian – Viile Sibiului, contractul pentru lucrări fiind semnat cu asocierea Comtram SA – SC DPC SA – Geiger Transilvania – Electron Impex SRL – Neoplan SRL. Până la sfârșitul lunii iulie 2015 pe această stradă se vor executa lucrările de modernizare a carosabilului și trotuarelor, rețelele de apă și canalizare fiind deja reabilitate în proiecte anterioare. Primul tronson, cel situat între viaduct și strada Paris, se va închide pentru lucrări de luni, 27 aprilie.

Reparații pe Calea Cisnădiei, pe tronsonul dintre strada Arieșului și strada Siretului
Dat fiind faptul că pe una dintre benzile de circulație de pe această porțiune au apărut defecte în stratul de asfalt, Primăria Sibiu a dispus constructorului SC ORSA SRL să efectueze reparațiile necesare. [contextly_auto_sidebar id=”rZAP9M0eBpphLZSzTzh45iL3SRxAwuGv”]Calea Cisnădiei a fost modernizată în 2013 și se află încă în perioada de garanție, astfel că aceste reparații vor fi executate pe cheltuiala constructorului. Lucrările se vor desfășura în perioada 27 aprilie – 15 mai, circulația desfășurându-se în perioada menționată pe o singură bandă, alternativ.

Rețeaua de gaz înlocuită pe încă șase străzi
Comisia de Circulație a avizat lucrările pentru înlocuirea conductelor de gaz pe străzile Aleea Filozofilor (4-24 mai), Cojocarilor (8-24 mai), Ana Ipătescu (27 aprilie – 31 mai), Orlat (4-17 mai), Ștefan Luchian (27 aprilie – 17 mai) și Verzăriei (27 aprilie – 7 mai). Lucrările vor fi executate de constructorul contractat de societatea de gaz fără închiderea circulației.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comentariu
  1. Andrei spune

    Calea Cisnadiei a fost reparata abia anul trecut adica 2014 de unde deduceti faptul ca a fost reparata in 2013. Romani nostri nu au avut loc la licitatie de spanioli.. au venit ei sa faca Calea Cisnadiei care nu a tinut nici macar 6 luni de zile.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...