Colegiul Tehnic Independenţa s-a calificat la faza națională a unui concurs foarte important

0 245

eleviÎn data de 28 aprilie 2015, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Terezianum Sibiu, a avut loc etapa judeţeană a concursului cu tema „Ştiu şi aplic!”, din cadrul Proiectului Valenţe Culturale ale Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee şi şcoli profesionale, organizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu.

Datele statistice, analizate periodic de Inspecţia Muncii, au evidenţiat faptul că tinerii români sunt din ce în ce mai doritori să se angajeze imediat după împlinirea vârstei de 16 ani sau chiar mai devreme, cei mai mulţi prestând munci sezoniere în timpul vacanţelor de vară. Ei sunt tentaţi să lucreze fără forme legale şi să accepte munci nepotrivite cu insuficienta lor maturitate fizică şi mentală. Aceştia se expun riscului de accidentare deoarece tinereţea îi îndeamnă să practice meserii riscante sau solicitante din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă şi îi împiedică uneori să-şi recunoască cunoştinţele limitate despre riscurile profesionale şi mijloacele de protecţie.
Scopul acestui concurs este conştientizarea elevilor, viitori lucrători, asupra riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională de la viitoarele locuri de muncă, dar şi a profesorilor, instructorilor etc.[contextly_auto_sidebar id=”ZRlYs7HnH7rlRM3gtMcMZqHe3V4wVPCh”]
La etapa judeţeană au participat elevi ai claselor X-XI, împreună cu profesorii coordonatori, din cadrul celor 6 unităţi şcolare nominalizate, respectiv: Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Terezianum Sibiu, Colegiul Tehnologic Mârşa, Colegiul Tehnic A.T. Laurian Agnita, Liceul Tehnologic Henri Coandă Sibiu, Liceul Tehnologic Şcoala Naţională de Gaz Mediaş , Colegiul Tehnic Independenţa Sibiu.
Concursul  s-a  desfăşurat  pe două secţiuni, proba scrisă -„Ce ştim despre securitatea şi sănătatea în muncă” – a constat dintr-un set de întrebări tip grilă şi proba practică –„Identifică riscurile; alege echipamentul individual de protecţie (EIP) necesar şi echipează-te corect”- fiecare echipă a primit o fişă cu imagini ale unor activităţi de la un loc de muncă; elevii trebuiau să identifice corect riscurile, să aleagă corect echipamentul individual de protecţie necesar şi să se echipeze cu acesta .
După finalizarea probelor de concurs, toate lucrările au fost verificate de echipe de corectori formate din inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu şi profesori din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu.
Echipa desemnată câştigătoare a judeţului Sibiu la etapa judeţeană, care va participa la faza naţională a concursului, la Iaşi, în cursul lunii mai, a fost cea de la „Colegiul Tehnic Independenţa” Sibiu.
Locurile II şi III au fost ocupate de Colegiul Tehnologic Mârşa şi respectiv Colegiul Tehnic A.T. Laurian Agnita .
Toate cele trei locuri au fost premiate prin acordarea de diplome şi cupe, atât pentru elevi cât şi pentru profesorii coordonatori nominalizaţi în cadrul proiectului.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.