Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO Autocar Atlassib implicat într-un accident la limita dintre Sibiu și Brașov. O persoană a murit!

226

autocar atlassibUn autocat al holding-ului deținut de afaceristul sibian Ilie Carabulea, s-a răsturnat după ce s-a tamponat cu o autoutilitară pe raza localității brașovene Viștea. În autocar erau 25 de pasageri. O persoană a murit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, accidentul s-a petrecut, luni, în jurul orei 15.30, pe DN 1, în zona localităţii Viştea de Jos, după ce un bărbat în vârstă de 66 de ani, care conducea o autoutilitară dinspre Sibiu spre Braşov, a pierdut controlul maşinii şi a ajuns pe contrasens, unde vehiculul s-a ciocnit cu un autocar Atlassib care transporta 25 de pasageri.
În urma accidentului, şoferul autoutilitarei, originar din localitatea braşoveană Victoria, a fost rănit grav, fiind inconştient, iar un pasager din maşina sa a murit pe loc.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, căpitanul Ciprian Sfreja, la locul accidentului au intervenit două echipaje de descarcerare, cinci echipaje SMURD şi câteva ambulanţe. De asemenea, este aşteptat un elicopter SMURD de la Bucureşti pentru a-l prelua pe şoferul autoutilitarei, aflat în stare gravă.
„Sunt şi câţiva pasageri din autocar răniţi, între trei şi cinci persoane, dar nu ştim încă exact. Aceştia sunt răniţi uşor, cu diverse contuzii şi fracturi”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Sfreja.
Circulaţia rutieră a fost blocată în zona accidentului, traficul fiind deviat pe rute alternative până la finalizarea cercetărilor la faţa locului.

foto: ISU BRASOV

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...