werner hans lauk

werner hans laukPreședintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, s-a întâlnit miercuri, 20 mai 2015, cu Werner Hans Lauk, ambasadorul Republicii Federale Germania la București, și Leslie Hawke, co-fondator al Asociației OvidiuRo, aflați într-o vizită în județul Sibiu pentru susținerea proiectului Fiecare Copil în Grădiniță.

La întâlnire au participat Judith Urban, consulul german la Sibiu, membri ai echipei OvidiuRo, iar din partea română secretarul județului, Iordan Nicola, directorul DGASPC, Laura Vîlsan, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar și ai Consiliului Județean.
Diplomatul german a apreciat că județul Sibiu e un exemplu demn de urmat din punct de vedere al integrării grupurilor defavorizate şi al accesului la serviciile publice. Ambasadorul german  s-a arătat onorat să susțină politic începând din 2012, iniţiativa şi proiectele asociaţiei OvidiuRo prin care aceasta dorește să asigure accesul la educație preșcolară pentru toți copiii extrem de săraci din România. Leslie Hawke a ținut să aprecieze că situația în județul Sibiu e superioară altor zone, dar că mai sunt încă foarte mulți copii din familii dezavantajate care nu beneficiază de educație preșcolară și că OvidiuRo sprijină activ rezolvarea acestei probleme.
La rândul său președintele Cindrea i-a informat pe oaspeți că în județul Sibiu se derulează nu mai puțin de 12 proiecte cu finanțare europeană, națională sau județeană care contribuie la accelerarea schimbărilor și la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru toți oamenii. Mai mult, specialiștii din Consiliul Județean Sibiu contribuie la revizuirea unui proiect de lege prin care copiii între 3 și 5 ani din categoriile vulnerabile să poată fi susținuți de către autorități prin oferirea de tichete socialepentru alimente și îmbrăcăminte, condiționate de prezența la grădiniță.
Întâlnirea s-a încheiat cu o scurtă vizită a sediului Consiliului Județean Sibiu.

Comentariul meu

Lasă un răspuns