Ora de Sibiu
Știri in direct

PROFIL DE TÂLHAR: Bâtă mare, creier mic

447

talharul de la sibiuVasile Burcea, zis și Bebe s-a născut în Brezoi, județul Vâlcea și și-a câștigat prostul renume de unul dintre cei mai violenți tâlhari din România, dar nu și cel mai inteligent. Cazierul lui e  plin cu furturi și tâlhării încă de pe vremea când era  minor. Acum procurorii susțin că Burcea este autorul tâlhăriei din județul Argeș.

Pe 16 mai, el a intrat în casa oamenilor de afaceri Camelia şi Ovidiu Cristescu. Pe femeie a găsit-o în curte şi a lovit-o direct în cap cu o bâtă. Camelia Cristescu a stat la reanimare, în comă, mai multe zile, abia acum începe să îşi revină, dar  Pe soţul ei l-a atacat în casă, chiar în faţa copiilor. Din vila milionarilor din Argeş, a reuşit să plece cu 5.000 euro şi 7.000 lei.

CEL MAI MARE TÂLHAR sibian – FAN înfocat al celui mai de TEMUT CRIMINAL al Greciei

CEL MAI TEMUT TÂLHAR a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

VIDEO FOTO – CEL MAI MARE TÂLHAR SIBIAN – ”Bebe din Cisnădie” a speriat Piteștiul și Europa!

Potrivit anchetatorilor, tot Burcea este suspectat a fi autorul unei alte tâlhării din Mangalia. Acesta ar fi atacat un patron de la o firmă de pompe funebre. L-a tăiat cu sabia şi a fost surprins de camerele de supraveghere. Acum, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat, tâlhărie calificată şi tentativă la tâlhărie calificată.

A lovit o bătrână până a lăsat-o în comă

Burcea fusese eliberat nu demult din închisoare, unde a ispășit o altă pedeapsă tot pentru tâlhărie. Faptele sale sunt aproape identice. Polițiști spun că doar un infractor prost folosește de fiecare dată același mod de operare. Bebe Burcea a fost prins de fiecare dată. Ultima sa faptă care l-a trimis pentru 10 ani după gratii a avut loc în comuna sibiană Sadu. La data de 13 iunie 2007 Burcea avea 25 de ani și era eliberat condiționat din Penitenciarul Aiud unde ispășise o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru tâlhărie. Avea doar trei luni de când se bucura de libertate. La ora prânzului, Burcea a ajuns în localitatea Sadu, a pătruns la întâmplare în curtea casei unei bătrâne de 67 de ani și a lovit-o până când biata femeie a rămas la pământ în comă de gradul 1.

După tâlhărie direct la ștrand

Pentru a -și doborî victima, tâlharul a folosit chiar bastonul cu care bătrâna se sprijinea. Aceasta șchiopăta și era senilă. Odată ce stăpâna case zăcea inconștientă în curte, Burcea a scotocit prin casă și a furat bijuteriile femeii ce cântăreau 21 de grame de aur și pensia de 400 de lei. Mulțumit, infractorul a plecat la ștrandul din orașul vecin pentru a savura reușita. A fost prins după două săptămâni și, la fel ca și acum, nu a recunoscut nimic. Nu putea explica însă de unde are banii în buzunar și de ce sunt amprentele lui peste tot în casa victimei.

Judecătoarea s-a dus la Sadu

A avut ghinion pentru că procesul a ajuns pe mâna unei judecătoare foarte meticuloase – Anda Santai. Aceasta a fost nevoită să meargă în comuna Sadu, acasă la victim pentru a o audia. Femeia de 67 de ani nu se mai putea deplasa. “Avea vocea stinsă, abia mai respire, în așa hal era de bătută biata femeie”, își amintește avocatul Laura Rădoaie. Judecătorul Santai a eliminat toateprobele neconcludente și a menționat clar în sentință cât de periculor este Burcea. “lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, creând în rândul membrilor societății un sentiment de temă, de neliniște că acesta ar mai putea comite alte infracțiuni de acest gen”, sublinia încă din 2008 judecătorul Anda Santai. Burcea s-a ales cu 10 ani de închisoare din care a executat doar 7 ani. A fost din nou eliberat pentru bună purtare. Așa s-a întâmplat și în anul 2007 când a rezistat doar trei luni până la o nouă faptă.

Burcea a ajuns la pușcărie, victima a murit

La scurt timp bătrâna a murit. Tot satul vorbește că de la cătaia aplicată de Burcea i s-a tras. Chiar și judecătorul a amintit în sentință că victima a rămas imobilizată la pat după externarea din spital. Mai mult, rănile provocate au făcut ca bătrâna să devină agresivă și confuză fiind nevoie de o nouă internare la Psihiatrie. Erau ultimile clipe din viața ei. Între timp, Burcea se simțea în largul său la închisoare. Nimeni nu a încercat să facă o legătură între moartea femeii și loviturile aplicate de Burcea. Amintim doar că în 2002 a primit 5 ani, în același an, alți 6 ani și 8 luni. Fără a pune la socoteală faptele comose cînd era minor, în ultimii 13 ani, Burcea a fost condamnat la 22 de ani de închisoare. Nu  același lucru se poate spune și despre anii săi de studii. Bebe nu a reușit să promoveze mai mult de patru clase.

Primește titlurile instant

loading...
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...