sala consiliul judetean sibiu

sala consiliul judetean sibiuPeste 50 de invitați străini și tot atâția din țară discută în aceste zile despre oportunitățile de afaceri pe care le oferă  județul Sibiu. Conferința a debutat încă de ieri, când au avut loc două ateliere desfășurate în Sala Festivă a Bibliotecii Astra.

Conferința Internațională ”Oportunități de investiții în județul Sibiu – Valoare adăugată afacerii tale” a fost deschisă astăzi în sala mare a Consiliului Județean cu mesajele de bun venit adresate de oficiaități invitaților și câteva prezentări despre ceea ce înseamnă județul sub toate aspectel sale și despre oportunitățile de finanțare ale imm-urilor.
”Provocarea pentru noi ca administrație județeană este să profităm de atractivitatea municipiului Sibiu și să ducem dezvoltarea mai departe, spre alte localități care au avut tradiție industrială, care au forță de muncă și care oferă condiții optime de investiții prin parcurile și zonele industriale pe care le-au deschis. Este vorba despre acele localități care, în perioada de tranziție din ultimii 25 de ani, de la o economie centralizată la o economie de piață, au pierdut multe locuri de muncă, dar dispun de capacități și condiții care merită atenția oricărui investitor” a transmis participanților la conferință Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Au mai adresat mesaje de bun venit Ioan Ovidiu Sitterli, prefectul județului Sibiu, Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibiu, Gheorghe Aldea, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Sibiu, prof.univ.dr.ing. Ioan Bondrea, rectorul Universității ”Lucian Blaga” Sibiu, Simion Crețu, directorul general ADR Centru și Cristian Laudoniu, reprezentantul ministrului energiei, întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri.
Conferința a debutat încă de ieri, când au avut loc două ateliere desfășurate în Sala Festivă a Bibliotecii Astra.
Ziua de vineri include un important eveniment prin inaugurarea, la ora 10:00, a Clubului Francofon de Afaceri Sibiu în prezența E.S. François Saint-Paul, Ambasadorul Republicii Franceze în România și continuă cu patru ateliere pe tot atâtea teme de interes: Construcții și materiale de construcții, moderator prof.dr.ing. Dorin Vasile Moldovan, Departamentul de Structuri, Facultatea de Construcții, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca; IT&C, moderator prof.univ.dr.habil. Laurent Chrzanovski, Swiss WebAcademy; Turism, transport pasageri și Dezvoltarea unei platforme logistice la Aeroportul Internațional Sibiu, ambele moderate de Marius Gîrdea, directorul general AIS.


Conferința Internațională ”Oportunități de investiții în județul Sibiu – Valoare adăugată afacerii tale” este un eveniment organizat de Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Instituția Prefectului Județul Sibiu și cu Camera de Comerț, Industie și Agricultură Sibiu.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns