Citiți-l pe Radu Vancu!

0 126

Cum, nu știți cine e Radu Vancu? Radu Vancu e un tânăr intelectual umanist din Sibiu, care a avut șansa de-a fi foarte apropiat de Mircea Ivănescu. Cum, nu știți cine e Mircea Ivănescu? Mircea Ivănescu… a fost un mare intelectual umanist, unul din cei mai mari traducători, la noi, din literatura anglo-saxonă, care și-a trăit cea de-a doua jumătate de viață, până la 80 de ani, la Sibiu. Ce îi apropie pe cei doi? Poezia. Amândoi s-au născut în zodia zeiței Euterpe, muza și patroana sufletului oricărui poet.

Nu vă speriați, nu urmăresc să scriu un eseu de critică literară. Nu pentru că nu mi-ar plăcea literatura. Dar nu mă pricep la critică. Știu doar să citesc literatură. Îi las, și-i respect din acest motiv, pe criticii născuți să se ocupe de asta. Eu aș vrea doar să vă conving de altceva. De frumusețea literaturii, a poeziei, în special. Poate că v-ați convins, deja, de mult. Dacă nu, nu e niciodată prea târziu să o descoperiți. În ce mă privește, vă mărturisesc, m-au pasionat – cel puțin în ultimii 20 de ani – cărțile de istorie și politică, de teoria ideilor și diplomație, dar și romanele clasice și moderne ale literaturii naționale și universale. Poezia pur și simplu nu m-a interesat. Am evitat-o, pe motiv că mi se părea „în afara” vremurilor ciudate pe care le trăim. Așa gândeam eu, până azi, când am descoperit poezia lui Radu Vancu.

Așadar, acum știți (dacă nu știați) că Radu Vancu e poet. Un poet sibian, cel care a avut șansa de-a ține aproape de unul din cei mai importanți creatori de versuri, în literatura noastră postbelică, eseistul și traducătorul Mircea Ivănescu. Despre Radu Vancu vreau să vă vorbesc, pentru că, în opinia mea, este unul din cei mai respectabili concetățeni ai noștri, stimați sibieni! Un om pe care talentul poetic nu-l ridică în sfera ficțiunilor ideale, ci, dimpotrivă, îl așează strașnic de aproape și temeinic între semenii săi. Radu Vancu nu trăiește cu capul în nori, cum se spune adesea despre poeți. Deși a scris și scrie enorm, nu-i deloc străin de viața cetății, publică și universitară, pentru că poetul nostru se ocupă (în timpul „liber”) cu predatul literaturii către studenți.

Apropo de viața publică sibiană. Sunt convins că nu vă este străină ideea că aproape tot ce înseamnă ea se transferă în informații. Și, de regulă, politica e regina informațiilor, după modelul surorii mai mari și mai autoritare, presa centrală. Că sora mai mare a ajuns să vă taie apetitul pentru consumul de presă, nici ăsta nu vă e un lucru necunoscut. Așa simt eu. Chestiunea e că politicienii sunt cei mai vizibili în ochii noștri, fiind actorii cei mai căutați ai presei, vreau să zic. Nu neapărat că ar merita. Ei știu însă că n-ar exista fără „imaginea de presă”, motiv pentru care fac și desfac de toate-pentru-toți (cu și fără rost), numai ca să „existe” în spațiul public. Sibienii știu de ce! De cei cu alte preocupări, presa se ține cam departe, din motive ușor de intuit: nu sunt atât de interesanți, ca să zic așa, deci nu aduc rating mijloacelor de comunicare în mase, scrise și audio-vizuale. Pentru ca și mijloacele astea să aibă atracție pentru agenții publicitari, nu?

Să revenim. Radu Vancu este poetul sibian cel mai bine cotat, după mine, în peisajul literar și în presa de cultură din România. Are 37 de ani și o listă de cărți scrise și tipărite de nu vă vine să credeți cât de lungă e. (Premiul literar al vieții lui, până acum, este, în opinia mea, apariția numelui său alături de cel al maestrului Mircea Ivănescu și al eruditului teoretician al ideilor H.-R. Patapievici, pe cartea cu traducerile de poezii ale celui considerat, în lume, maestrul maeștrilor poeziei secolului XX, americanul Ezra Pound.) Ce mi se pare mie mai interesant la Vancu este tocmai ceea ce-l caracterizează dincolo de „profesiunea” de poet: simplitatea decentă a aparițiilor sale publice, putința de a vorbi pe limba oricui, fără ifose și izmeneli intelectualiste, chiar dacă oricine își dă seama de vasta cultură în care trăiește. Acestea sunt trăsăturile, la vedere, ale unui tânăr intelectual umanist, de care sibienii pot fi mândri că trăiește printre ei.

Și dacă vreți să vă întoarceți la poezie, ca la paradisul pierdut după ieșirea din copilărie; dacă vreți să uitați pentru câteva clipe tot ce vă face viața nesuferită, citiți-l pe Radu Vancu! Și dacă nu știți cu ce să începeți, vă spun eu titlu celei mai recente cărți pe care a scris-o: „4 A.M. Cantosuri domestice”. Da, un fel de cântece de potolit agitația vieții noastre, cum numai liniștea sufletească o poate – la începutul fiecărei dimineți, așa cum Sibiul începe fiecare zi purtând la inimă „cimitirașul” de lângă Biserica din Groapă:

Culcat abia pe la 5
dimineața, trezit
înspre 9, țopăi năuc pe
lângă biserica din Groapă,

prin aerul torționar al
dimineții. Pumni, arcade
sparte, tot tacâmul – și, ca să
mă apăr

cumva, intru-n cimitirașul
de lângă biserică. Olalá,
aici aerul nu mai îndrăznește
câtuși de puțin

să-și facă tortura.
Se liniștește ca o brută
pe care-o iei cu
dumneavoastră. Ce avantaj

devastator să ai un cimitir
în mijlocul orașului – cum ai avea
o sinucidere în mijlocul
unei vieți.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.