Un sibian a evadat din închisoare. În septembrie trebuia să fie eliberat condiționat!

0 150

inchisoareUn tânăr în vârstă de 22 de ani a evadat miercuri în timp ce se afla la lucru la o societate comercială. Tânărul este încarcerat la penitenciarul Bârcea Mare, de lângă Deva și își ispășea o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani și 4 luni. El este din localitatea Moșna, județul Sibiu.

Un deținut de la Penitenciarul Bârcea Mare, de lângă Deva, a evadat miercuri de la un punct de lucru al unei societăți comerciale la care fusese repartizat să muncească, bărbatul fiind prins, după trei ore și jumătate, de personalul închisorii, în localitatea Batiz, la circa 20 de kilometri distanță de locul incidentului.
„Deținutul a fost identificat și reținut pe raza localității Batiz, din județul Hunedoara, de către angajați ai penitenciarului. În urma acestui eveniment va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva pentru comiterea infracțiunii de evadare, precum și comisia de disciplină din cadrul penitenciarului pentru săvârșirea abaterii disciplinare de părăsire a punctului de lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare, inspector principal Florin Berar.
De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus începerea unei anchete administrative care să analizeze circumstanțele care au condus la producerea evenimentului.
Bărbatul în vârstă de 22 de ani este din localitatea Moșna, județul Sibiu, și a fost condamnat definitiv la 4 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. El își ispășea pedeapsa în regim de detenție deschis, iar locul în care muncea era fără pază.
Înainte de evadare, deținutul fusese programat să apară, în luna septembrie, în fața comisiei pentru liberări condiționate.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.