Ora de Sibiu
Știri in direct

Începe Festivalul Tradițiilor și Ceremonialelor Militare Istorice la Sibiu. Iată programul!

119

Festivalul Tradițiilor și Ceremonialelor Militare IstoriceFestivalul tradițiilor și ceremonialelor militare istorice, realizat cu sprijinul Consiliului Local Sibiu și al Asociației de Bun Gust este gândit ca un eveniment spectaculos, cu larg impact la public și turiști, bazat pe fenomenul cunoscut sub numele de „re-enactment”.

Pentru două zile, Sibiul reînvie tradiții militare de mult uitate, în cadrul unui eveniment spectaculos, inedit, care va recrea o lume pe care mulți dintre noi o cunoaștem doar din povești. Festivalul Tradițiilor și Ceremonialelor Militare Istorice va avea loc în centrul Sibiului între 1 și 2 august și va recrea atmosfera primelor două războaie mondiale, cu defilări, patrulări, ceremonii festive, demonstrații de mânuiri de arme sau instrucție de front.
Larg răspândit în Europa și SUA, re-enactmentul este o formă specială de spectacol istoric și de animație stradală, în care grupuri mari de actori (colecționari și entuziaști) evoluează în uniforme militare de epocă riguros conforme celor originale, în baza unei minuţioase consultări a arhivelor. Tot echipamentul şi replicile de armament sunt produse în regie proprie sau de ateliere specializate, iar o parte din echipament este formată din piese autentice. Toți membri participanți sunt civili, ce provin din cele mai diferite domenii de activitate.
Ediția din acest an va invita 30 de membri ai unor asociații profesionale de re-enactment din România – „Asociația Tradiția Militară” (în uniforme ale armatei române) și  „Asociația Deutsches Freikorps” (în uniforme ale armatei germane) și va organiza un program de două zile, în centrul Sibiului, compus din evoluții în echipament de epocă (prima zi, sâmbătă, 1 august 2015, va fi dedicată primului război mondial, iar duminică, 2 august 2015, celei de a doua conflagrații mondiale), defilări, gărzi de onoare, patrulări, ceremonii festive sau de comemorare, demonstraţii de mânuiri de arme, instrucție de front.

Programul detaliat al Festivalului:
Sâmbătă, 1 august 2015:
09.00-09.30: Deschiderea oficiala, strada Nicolae Bălcescu – Palatului telefoanelor –Palatul Comandamentului Militar (fostul sediu al Consiliului Dirigent, ulterior al Agenției CFR);
09.30-10.00: Defilarea asociațiilor cu fanfara Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” pe itinerarul: Primărie – Piața Mică – Piața Mare – Strada Cetății – Strada Nicolae Bălcescu – Primărie;
10.00-14.00: demonstrații și patrulări în zona centrala (Piața Huet, Brukenthal, Piața Mare, Str. Arhivelor, Piața Schiller, Thalia, str. Cetății, str. Bălcescu) cu scurte pauze si opriri in zonele aglomerate pentru prezentarea ținutei, echipamentului, demonstrații de mânuiri de arme, instrucție de front, jurământ militar, simulare atac baionetă și ceremonial schimbarea gărzii; prezentarea echipamentelor;
16.00-20.00: deplasări în patrule in zona centrală, prezentarea onorului în zonele aglomerate, instrucție de front;
20.00-21.00: Defilarea cu fanfara militară pe itinerarul: Palatul telefoanelor – Strada Cetății – strada Nicolae Bălcescu;

Duminică, 2 august 2015:
09.00-10.00: ceremonial de depunere a coroanelor de flori la Cimitirul Eroilor, de către cele două asociații;
10.00-14.00: demonstrații și patrulări în zona centrala (Piața Huet, Brukenthal, Piața Mare, Str. Arhivelor, Piața Schiller, Thalia, str. Cetății, str. Bălcescu) cu scurte pauze si opriri in zonele aglomerate pentru prezentarea ținutei, echipamentului, demonstrații de mânuiri de arme, instrucție de front, jurământ militar, simulare atac baionetă și ceremonial schimbarea gărzii; prezentarea echipamentelor;
14.00-16.00: pauză de prânz;
16.00-19.00: deplasări în patrule in zona centrală, prezentarea onorului în zonele aglomerate, instrucție de front; închiderea festivalului.

Primește titlurile instant

Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...