Ora de Sibiu
Știri in direct

Cererea de eliberare a lui Carabulea s-a discutat la Curtea de Apel. Ce S-A DECIS!

103

Ilie CarabuleaAfaceristul sibian Ilie Carabulea, aflat actualmente în arest preventiv în dosarul Carpatica Asig, a depus o cerere de înlocuire a acestei măsuri, la Curtea de Apel din Capitală. Magistrații au decis că unul din cei mai bogați oameni ai Sibiului, să fie cercetat în continuare în arest preventiv.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins cererea omului de afaceri sibian, Ilie Carabulea, în care cerea înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsura mai blândă. Astfel, acesta va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv, în dosarul Carpatica Asig, anunta ziuanews.ro.
Decizia a fost menţinută de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde omul de afaceri a contestat decizia instanţei de fond.
Amintim că anchetatorii au cerut în luna mai reîncarcerarea omului de afaceri din Sibiu, una din acuzaţii fiind aceea că ar fi încercat să intimideze martori din dosar.
”Potrivit referatului de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura mai grea a arestării preventive a rezultat că ulterior luării acestei măsuri (a controlului judiciar, n.r.) inculpatul Carabulea Ilie, în mod direct sau indirect, a continuat să determine diverse persoane prin fapte cu efect vădit intimidant (legate de notorietatea şi potenţa financiară a inculpatului), să nu dea declaraţii sau să dea declaraţii mincinoase în cadrul procesului penal aflat în curs de judecată, prin exercitarea în continuare a unor acte de administrare, în cadrul unor societăţi comerciale.
Aceste demersuri aveau rolul de a convinge acele persoane susmenţionate că inculpatul este mai presus de lege, că poate încălca oricând hotărârile instanţei penale convingându-le astfel că finalitatea procesului penal va fi una favorabilă acestuia. De asemenea, a urmărit ca persoanele ce aveau calitatea de martori în procesul penal să fie descurajate în a declara adevărul în faţa instanţei de judecată, în acest sens dispunând chiar reziliarea contractului de muncă al unui angajat. În demersurile sale acesta a fost sprijinit de diverşi angajaţi ai firmelor pe care le deţine direct sau indirect.
Astfel, în intervalul februarie – martie 2015, inculpatul Carabulea Ilie a încălcat cu rea-credinţă restricţiile instituite de instanţa de judecată, respectiv a intervenit în administrarea activităţii economice a S.C. ATLASSIB SRL (în cadrul căreia deţinea, la momentul încălcării interdicţiilor, un număr majoritar de părţi sociale) în administrarea activităţii economice a S.C. CARPATICA ASIG S.A (care la momentul încălcării interdicţiilor, avea ca acţionar majoritar, societatea S.C. ATLASSIB SRL şi care are şi în prezent calitatea de inculpat în aceeaşi cauză penală dedusă judecăţii în care şi Carabulea Ilie are calitatea de inculpat), precum şi în administrarea activităţii economice a S.C. STAR MOTORS SRL (în care inculpatul Carabulea Ilie avea la momentul încălcării interdicţiilor, calitatea de asociat semnificativ)”, arăta DNA într-un comunicat de presă, potrivit adevarul.ro. surse info: ziuanews.ro si adevarul.ro

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...