Aproape 5 abateri la fiecare firmă controlată la Sibiu. Ce au găsit inspectorii ITM!

0 205

Close-up of hand holding pen with paper over pile of documents

De la începutul anului inspectorii ITM fac controale la firmele care desfăşoară activităţi în domeniile: pază şi protecţie, transporturi, învăţământ, servicii medicale, construcţii, industria prelucrătoare. În judeţul Sibiu au fost selectatde 28 de unităţi care au fost controlate. La fiecare dintre ele inspectorii au găsit abateri – în total 132, şi au fost aplicate tot atâtea sancţiuni.

Programul verificărilor s-a derulat în mai multe etape- În prima etapă firmele au fost anunţate că vor fi monitorizate şi îndemnate să respecte legea.
A doua etapă a constat în efectuarea de controale care au avut în vedere evaluarea sistematică a stării de securitate şi sănătate în muncă şi stabilirea măsurilor necesare pentru eliminarea deficienţelor identificate. În urma acestor verificări au fost date amenzi acolo unde nu a fost respectată legislaţia.
Etapa a treia a constat în efectuarea controalelor de verificare a modului în care angajatorii au realizat măsurile dispuse cu ocazia controlului pentru evaluarea stării iniţiale de securitate şi sănătate în muncă.
Etapa finală se va realiza în luna noiembrie 2015, prin controale de verificare şi evaluare, precum şi realizarea de fotografii care atestă starea finală a securităţii şi sănătăţii în muncă în unităţile controlate şi în baza cărora se realizează comparaţii între ceea ce s-a constatat în controlul iniţial cu privire la starea securităţii şi sănătăţii în muncă şi ceea ce există în urma conştientizării, monitorizării şi controlului privind respectarea prevederilor legale în domeniul securităţi şi sănătăţii în muncă. În această etapă vor fi promovate aspectele pozitive evidenţiate pe parcursul derulării proiectului şi se vor exemplifica bunele practici privind îmbunătăţirea stării de securitate şi sănătate în muncă prin mediatizarea rezultatelor obţinute, prin diseminarea exemplelor de bune practici, prin organizarea şedinţelor de instruire cu angajatorii şi cu partenerii de dialog social.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.