Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Dezastrul de pe strada Frunzei. Ce le răspunde primăria locatarilor disperați!

263

strada frunzei la sibiuLocuitorii de pe strada Frunzei au trimis zilele trecute mai multe fotografii cu stadiul lucrărilor ce sunt efectuate de primărie pe această arteră. Locatarii spun că acestea s-au efectuat superficial, iar planurile nu au fost respectate. Primăria spune însă că totul este conform graficului.

O cititoare Ora de Sibiu ne-a trimis zilele trecute câteva fotografii realizate pe strada Frunzei din oraș, acolo unde se efectuează lucrări de modernizare. Aceasta se plânge de asemenea că termenul de finalizare al lucrărilor nu a fost respectat, dar și că stâlpii de iluminat ar fi fost eronat amplasați. ”Din simpla curiozitate, am vrea sa stim cand s-a facut un ultim control al evolutiei lucrarilor de catre un reprezentant al beneficiarului, al Primariei? Și mai intrebam noi in ce alta tara, sau mai bine zis, pe ce lume ati intalnit stalpi de iluminat in dreptul unui loc de parcare? Va invit, din nou, sa vedeti o astfel de „minune”, se arată în mesajul trimis de locatari și către administrația locală.

Termenul de finalizare al lucrărilor a fost prelungit
Într-un răspuns transmis către o solicitare a Ora de Sibiu, reprezentanții municipalității spun că în luna septembrie asociațiile de locatari a cinci blocuri din zona străzii Frunzei au solicitat branșarea la noua rețea de apă. frunzei2”Pentru a nu afecta carosabilul și trotuarele după finalizarea lucrărilor de modernizare prin efectuarea de săpături și traversări, constructorul și Primăria Sibiu au decis decalarea termenului de finalizare a lucrărilor cu 10 zile lucrătoare pentru a se putea realiza branșamentele respective”, spun cei de la Primărie.
Aceștia mai afirmă că lucrările pe această stradă s-au desfășurat într-un ritm bun. strada frunzei sibiu”În prezent pe trei sferturi din lungimea străzii (porțiunea dintre Calea Turnișorului și curba pe care strada o face spre strada Ogorului) lucrările s-au încheiat. Termenul de finalizare este 19 octombrie 2015”, se mai arată în răspunsul oferit pentu Ora de Sibiu.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...