Ora de Sibiu
Știri in direct

Începe Târgul de Cariere la Sibiu. 35 de companii caută angajați!

260

targul de cariere sibiuTârgul de Cariere începe mâine la Centrul de Afaceri din Sibiu. Evenimentul aduce oportunități de carieră în aproape toate domeniile de activitate. Tinerii vor putea afla timp de două zile ce companii angajează și care sunt joburile, internshipurile și stagiile de practică disponibile în Sibiu.

Mai mult, unele companii prezintă oportunitățile disponibile în alte orașe pentru cei dispuși la relocare în orașe precum Cluj-Napoca, București, Brașov, Timișoara, Alba, Iași ori în străinătate.
„Există peste o mie de oportunități atât pentru persoanele cu experiență, cât și pentru cele care abia au terminat studiile. Câteva dintre meseriile căutate: IT-iști, ospătari, recepționeri, asistent manageri, manageri de magazin, ingineri, consilieri juridici, agenți de vânzări, traineri, operatori call center“, afirmă Louisa Olar, Project Manager Târgul de Cariere (TdC).
Spre exemplu, compania Arvato Bertelsmann caută vorbitori de germană, atât pentru Sibiu, cât și pentru Brașov, în timp ce BearingPoint recrutează Specialiști Banking, Test System Administratori, Code Detectives sau Software Developeri.
Dacă vreți să vă angajați ca recepționer sau ospătar e bine să știți că există astfel de oportunități la Ibis Hotels, iar Kaufland are disponibile aproximativ 50 de posturi de asistent manager, manager magazin, șef raion și casier.
De asemenea, Star Transmission, furnizor internațional de componente pentru industria de automobile, recrutează la Sibiu ingineri, Project Manageri, specialiști logistică și juriști pentru sediul din Sebeș.
Compania de IT Stefanini are posturi disponibile atât în relația cu clienții, cât și în software development, iar Sykes caută vorbitori de limbi străine precum rusă, germană, italiană, engleză, turcă pentru sediul din Cluj-Napoca. Cu oferte de angajare vine și compania Faurecia, unul dintre cei mai mari producători din lume și un jucător important în industria automotive.
Oportunități importante de angajare ori practică aduc și alți participanți: AIESEC, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, Auchan, Billa, Cargo-Partner, CEPROCS, CGS Romania, Evozon, Harting Romania SCS, IMC Information Multimedia Communication, Infosys, KeepCalling, KFC, Kromberg&Schubert, KUKA Systems, Marquardt Schaltsysteme, McDonald’s, Netex Consulting, Radøy Bemanning, RCS & RDS, REKEN, Siemens, Somarest, THIMM Packaging, Universitatea Alma Mater, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Visma Services România.

Seminar despre comunicarea eficientă
Pe lângă oportunitățile de carieră, participanții la Târgul de Cariere vor avea ocazia să afle care sunt principiile care stau la baza comunicării eficiente. Compania Arvato Bertelsmann va susține acest seminar joi, 29 octombrie, de la ora 12.00 la Centrul de Afaceri din Sibiu, în cadrul Târgului de Cariere.

Bea-ți cafeaua la TdC!
Participanții sunt așteptați la Târgul de Cariere cu o cafea pentru ca în fața angajatorului să-și maximizezi șansele de a face o impresie bună. Pot beneficia de cafea toți cei care dau like paginii de Facebook Targul de Cariere. Intrarea este liberă atât la workshop, cât și la târg!  Târgul de Cariere va avea loc la Sibiu în 28 și 29 octombrie între orele 10:00-16:00 la Centrul de Afaceri. Detalii despre oportunitățile de carieră și companiile participante la TdC Sibiu găsiți aici: http://www.targuldecariere.ro/sibiu/.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și
airsoft.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...