Universitatea din Sibiu la mâna co-președintelui PNL, Mircea Cazan. Deputatul le CERE BANI!

0 258

mircea-cazanUniversitatea Lucian Blaga din Sibiu se vede nevoită să se așeze la masa tratativelor cu deputatul sibian Mircea Cazan. Nu pentru un litigiu existent între ULBS și co-președintele liberalilor sibieni, ci pentru o tranzacție legată de domeniul ulbs.ro, care aparține actualmente lui Cazan.

Cine caută informații despre Universitatea din Sibiu, cunoscută de toată lumea ca ”ULBS”, s-ar aștepta să le găsească pe pagina de internet www.ulbs.ro.  Așa e și normal, numai că site-ul oficial al Universității Lucian Blaga este ulbsibiu.ro încă de la înființarea paginii în urmă cu mai mulți ani.
Motivul pentru care cei de la ”Lucian Blaga” nu pot să folosească domeniul ulbs.ro este unul simplu. Conform unor surse oficiale din ULBS, acest domeniu este momentan în proprietatea altcuiva.
Cel care a fost destul de deștept să îregistreze domeniul pe numele său, este actualul deputat de Sibiu, Mircea Cazan.
Contactat de Ora de Sibiu, Cazan a mărturisit că a și uitat că are domeniul ulbs.ro pe numele său. ”Și uitasem de acel domeniu. Da. Într-adevăr este pe numele meu”, a spus Cazan.

Vrea bani pe domeniu
Mircea Cazan spune că se va așeza la discuții cu cei de la Universitatea Lucian Blaga, dacă vor să cumpere domeniul. ”Sunt dispus la discuții. Discuții pe bani, bineînțeles. Nu îl voi da gratis. Sunt convins că ne vom înțelege”, a mai declarat Mircea Cazan. Deocamdată rectorul ULBS, Ioan Bondrea, nu a oferit un punct de vedere oficial, legat de această problemă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...