Ora de Sibiu
Știri in direct

Biblioteca Astra și Casa de Cultură, amendate de ISU Sibiu pentru nereguli. Ce probleme s-au găsit!

403

casa de culturaISU Sibiu a dat în acestă săptămână două sancțiuni cu amendă pentru instituții publice importante din Sibiu. Este vorba de Biblioteca Județeană Astra Sibiu și de Casa de Cultură a Sindicatelor tot din Sibiu. Și la Consiliul Județean Sibiu sunt unele mici probleme, care însă au fost remediate între timp.

Inspectoratul Pentru Situații de Urgență din Sibiu, a aplicat în aceste zile mai multe sancțiuni în urma controalelor tematice desfășurate la mai multe instituții și agenți economici din oraș.
Printre acestea se numără și două instituții publice importante din municipiul reședință de județ. Vorbim de Biblioteca Județeană Astra și de Casa de Cultură a Sindicatelor. ”S-au aplicat sancțiuni în aceste zile pentru Biblioteca Județeană Astra și de Casa de Cultură a Sindicatelor. La Biblioteca Județeană Astra pentru nesolicitarea și neobținerea autorizației de securitate la incendiu, iar la Casa de Cultură pentru nerespectarea unora din cerințele care sunt stipulate în lege. (…) Vorbim de nerespectarea unor măsuri cum ar fi nerespectarea funcționării unor instalații din cadrul casei de cultură și lipsa unor mijloace de dotare, respectiv instinctoare”, a declarat Claudiu Nan de la ISU Sibiu.


Unele probleme privind avizarea sunt și la Consiliul Județean Sibiu. ”Sunt depuse documentațiile la noi dar au câteva respingeri  pe dosar. Și acolo sunt unele mici probleme pentru obținerea avizației.  (..) Am constatat la fața locului că nu se respectă anumite măsuri”, mai spune Claudiu Nan.astra
VEZI MAI JOS ÎNREGISTRAREA TRANSMISIEI LIVE DE LA ISU SIBIU

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...