FOTO – Efectul #colectiv la Sibiu. Prima MĂSURĂ DRASTICĂ luată ÎN CLUBURILE MARI din oraș!

0 1.003

cotton fotoAprobarea de Guvern zilele trecute a unui proiect de Hotarare privind stabilirea criteriilor pentru oprirea functionarii unitatilor care incalca cerintele de securitate la incendiu, a avut primele efecte în cluburile și pub-urile din Sibiu și asta înainte ca autoritățile locale să le controleze.

Faptul că acum cei de la ISU (pompieri) au puteri sporite și pot să dispună înciderea pe loc pentru depasirea numarului maxim de utilizatori pentru baruri, cluburi, discoteci si restaurante cu mai mult de 10 la sută din valoarea de referinta, i-a determinat pe patronii de astfel de unități din Sibiu, să ia o măsură fără precedent. Astfel vineri seară în principalele cluburi și puburi din oraș nu au intrat clienți decât în limita de locuri pe care o au stipulată în autorizația de funcționare.

Blocaje la intrari, clienți puțini
Cine a fost vineri seară în oraș și a vrut să intre în cluburi și pub-uri a avut surpriza să constate că în unele din ele nu au avut acces, oamenii de la pază permițînd intrarea doar până la atingerea capacității maxime admise. Așa s-a întâmplat și la Cotton Pub, Vintage sau Oldies, mulți dintre doritorii de distracție fiind nevoiți să aștepte să se mai elibereze locuri în interior sau să aleagă o altă locație în care nu s-a atins numărul maxim de clienți. Chiar dacă s-a creeat un disconfort, oamenii au înțeles până la urmă situația. ”Noi am vrut să mergem la Cotton și nu am mai putut intra pentru că era deja plin la capacitatea maximă. Cei de la intrare ne-au explicat că nu se mai poate intra. Am plecat de acolo și ne-am dus la Oldies, unde era aceeiași situație. Am avut noroc la Vintage”, au spus doi tineri care au ieșit în oraș vineri seară.
”S-a creeat un disconfort, dar nu avem ce face. Am făcut și pliante pentru oameni și le-am pus pe mese în pub. La cei ce nu au putut intra, s-a explicat situația”, a declarat pentru Ora de Sibiu, Nicu Ordean, de la Cotton Pub.

Cotton ”aerisit”. Doar 165 de persoane au intrat!
Unul din patronii de la Cotton Pub, a explicat că situația va fi la fel în viitor, deocamdată. ”Mergem la limita de 165 de persoane. Acesta este numărul maxim care poate să intre deocamdată în Cotton”, a spus Nicu Ordean. Acesta spune însă ca s-au început demersurile pentru obținerea de autorizație pentru spații aglomerate. ”Ne adaptăm. Vrem să obținem o astfel de autorizație, care ne-ar permite să putem să lăsăm în pub 400 de persoane. Sunt mai multe sarcini de îndeplinit. Trebuie puși hidranți în interior și în exterior și să montăm senzori de căldură și fum, plus multe alte lucruri”, a mai spus Ordean.anunt
Ce prevede Hotararea de Guvern. PLUS o Ordonanta de Urgenta
Potrivit unui comunicat de presa al Guvernului, marti au fost aprobate un proiect de OUG si un proiect de Hotarare. Prin OUG, atributiile Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta au fost extinse in sensul ca inspectorii ISU pot sigila constructiile si amenajarile operatorului economic in punctul de lucru in care constata incalcarea reglementarilor privind siguranta la incendiu. Potrivit legislatiei in vigoare pana la data prezentei reglementari, ISU putea dispune doar oprirea functionarii ori utilizarii contructiilor sau amenajarilor, ceea ce nu era de natura sa garanteze incetarea de fapt a functionarii.
Ordonanta de Urgenta adoptata de Guvern completeaza Legea 307/2006 si Legea 170/2015 privind apararea impotriva incendiilor, care prevad si alte sanctiuni pentru nerespectarea normelor privind securitatea la incendiu.
De asemenea, in scopul cresterii nivelului de securitate la incendiu, Guvernul a stabilit o serie de criterii cumulative pe baza carora se poate dispune oprirea functionarii ori utilizarii cladirilor si spatiilor amenajate in cladiri, cu aria de desfasurare mai mare de 200 mp, avand destinatia de comert, cultura si turism. Reglementarile sunt incluse intr-o Hotarare adoptata astazi de Guvern. Actul normativ vizeaza atat cladirile si spatiile autorizate din punct de vedere al securitatii la incendiu, cat si pe cele care nu sunt autorizate.
In cazul constructiilor sau amenajarilor cu suprafata mai mare de 200 mp, avand destinatia de comert, cultura si turism, autorizate din punct de vedere al securitatii la incendiu, dispunerea masurii complementare de oprire a functionarii se face in oricare din urmatoarele situatii:
Depasirea cu mai mult de 10% a numarului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizatia de securitate la incendiu;
Depasirea numarului de niveluri supraterane fata de valoarea de referinta admisa pentru cladirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/grad de rezistenta la foc;
Desfiintarea unei cai de evacuare atunci cand potrivit reglementarilor tehnice specifice se impun doua sau mai multe cai de evacuare, in concordanta cu valoarea de referinta;
Reducerea prin elemente de constructie, cu mai mult de 25% din valoarea de referinta a inaltimii/latimii cailor de evacuare, in conditiile in care deficienta nu poate fi inlaturata pe timpul controlului;
Desfiintarea instalatiilor/sistemelor de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare si avertizare incendiu, precum si a celor de iluminat de securitate pentru evacuare.
Valorile de referinta pentru aceste criterii sunt cele cuprinse in documentatiile tehnice aferente autorizatiilor de securitate la incendiu, emise de inspectoratele pentru situatii de urgenta, raportate la cerintele reglementarilor tehnice indicate in documentatia care a stat la baza obtinerii autorizatiei.
In cazul constructiilor sau amenajarilor cu suprafata mai mare de 200 mp, avand destinatia de comert, cultura si turism, care nu au autorizatie de securitate la incendiu, dispunerea masurii complementare de oprire a functionarii se face in oricare din urmatoarele situatii:
Depasirea numarului maxim de utilizatori pentru baruri, cluburi, discoteci si restaurante cu mai mult de 10% din valoarea de referinta;
Depasirea numarului de niveluri supraterane fata de valoarea de referinta admisa pentru cladirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/ gradul de rezistenta la foc;
Neasigurarea numarului minim de cai pentru evacuare fata de valoarea de referinta;
Reducerea prin elemente de constructie, cu mai mult de 25% din valoarea de referinta a inaltimii/ latimii cailor de evacuare, in conditiile in care deficienta nu poate fi inlaturata pe timpul controlului;
Neechiparea  cu instalatii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare si avertizare incendiu, in concordanta cu valoarea de referinta;
Neechiparea cu instalatii/sisteme de desfumare ori instalatii de iluminat de securitate pentru evacuare, in concordanta cu valoarea de referinta;
Categorii de constructii sau amenajari la care nu au fost identificate data realizarii documentatiei tehnice de autorizare a lucrarilor de constructii sau momentul punerii in functiune.
Valorile de referinta pentru aceste criterii sunt cele cuprinse in reglementarile tehnice specifice in vigoare la data realizarii documentatiei tehnice de autorizare a lucrarilor de constructii sau la momentul punerii in functiune. Constatarea situatiilor mentionate se va face de catre personalul inspectoratelor pentru situatii de urgenta, cu sprijinul, dupa caz, al personalului desemnat din cadrul Politiei Romane sau Jandarmeriei Romane.
Masura de oprire a functionarii ori utilizarii cladirilor ori spatiilor amenajate se realizeaza pana la obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu.  Pentru situatia depasirii cu 10% a numarului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizatia, masura complementara de oprire a functionarii ori utilizarii cladirilor ori spatiilor amenajate se dispune pentru 60 de zile calendaristice incepand cu data comunicarii procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor.
Actul normativ instituie obligatia autoritatilor competente in emiterea autorizatiilor de construire sa puna la dispozitia reprezentantilor inspectoratelor pentru situatii de urgenta documentele care au stat la baza obtinerii acestora, precum si elementele de identificare ale constructiei, data si numarul autorizatiei, denumirea lucrarilor executate, precum si data realizarii documentatiei tehnice de autorizare a constructiilor.
Potrivit Hotararii Guvernului nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de constructii si amenajari care se supun avizarii si/sau autorizarii privind securitatea la incendiu cu modificarile si completarile ulterioare, suprafata minima a cladirilor sau spatiilor amenajate in cladiri cu destinatia de comert, cultura si turism supuse avizarii si/sau autorizarii privind securitatea la incendiu este de 200 mp.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...