“Familia Offline”, o piesă de teatru ce se încheie cu o dezbatere. Se joacă şi la Sibiu

0 230

Afis_Familia Offline

Spectacolul se va juca la Teatrul Gong, în data de 18 noiembrie, de la ora 18. Intrarea este liberă pentru oricine are peste 8 ani şi doreşte să vadă piesa. Durata ei este de 1 oră şi 10 minute.

Familia Offline este un spectacol-mărturie despre una dintre cele mai dezbătute şi acute teme din România actuală: copiii rămaşi în țară, ca urmare a migraţiei părinţilor la muncă în străinătate. Familia Offline este spectacolul maturizării în absența părinților, al transformărilor bruște și deciziilor radicale pe care copiii le iau, nevoiți să se adapteze noilor roluri sociale din familia de graniță. Când copiii devin proprii lor părinți, lumea întreagă e un pachet de griji și așteptări cu viitor fragmentat între aici, acasă și acolo, la mama și tata – deveniți ecoul prelung al unei voci la telefon.
Maturizarea copiilor naște întrebări inocente, tandre și cinice despre lumea în care trăim: Când suntem destul de mari ca să creștem singuri? Când devenim mama? Și când mama nu e, cine e mama?
Prin itinerarea spectacolului de teatru Familia Offline, prin dezbaterile publice care au loc după fiecare reprezentație, proiectul Copiii Migrației – Turneu de Teatru Educațional în Transilvania își propune abordarea temei migrației părinților și a experienței copilului rămas singur acasă, prin mijloacele teatrului educațional.
După fiecare reprezentație va avea loc o conferință-dezbatere cu tema Teatrul Educațional, în cadrul căreia artiștii implicați în proiect vor prezenta metodologia de lucru care a stat la baza realizării spectacolului.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.