Colectiv – Numărul morților a urcat la 56, luni dimineață

0 144

mesaje sibieni victime club colectiv (2)După câteva  zile în care niciun rănit de la clubul Colectiv nu a mai decedat, luni dimineață numărul victimelor care au pierdut lupta cu viața a ajuns la 56. O  tânără de 18 ani decedat la Spitalul ”Sfântul Ioan”.

Încă un rănit în incendiul din clubul Colectiv a murit, luni, la Spitalul „Sfântul Ioan” din Capitală, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând la 56.
Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că luni dimineaţă a decedat o tânără în vârstă de 18 de ani, care era internată în stare critică la Spitalul „Sfântul Ioan”, unde a fost adusă în 30 octombrie, după incendiul din clubul Colectiv.
În urma incendiului din clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În 17 zile de la tragedie au decedat alte 29 de persoane, numărul victimelor ajungând, luni, la 56.
Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, aproximativ 40 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă nouă au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franţa şi unul în Germania. Sursa: mediafax.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.