VIDEO FOTO Viaductul de pe Kogălniceanu inaugurat cu SCANDAL. Sibienii care locuiesc în zonă sunt NEMULȚUMIȚI!

287

12299613_1076123712412419_1083475248_oCea mai mare investiţie a municipalităţii – viaductul Kogălniceanu – a fost inaugurat cu scandal. Chiar dacă primarul interimar Astrid Fodor a fost prezent la eveniment, locuitorii din vecinătatea viaductului  nu au apucat să își expună nemulțumirile înainte ca aceasta să plece din zonă, așa că oamenii s-au plâns presei.

„Suntem nemulţumiţi. Noi nu am fost informaţi că se construieşte ceva aici. Trebuia să ne trimită câte o adresă la fiecare locatar şi să ne infirmeze despre ce vor să construiască. Am aflat când a venit Iohannis aici şi au început lucrările. Aşa cum i-au informat la spital, că se construieşte ceva, pe fiecare locatar în parte, aşa trebuia să ne informeze şi pe noi”, spune Rodica Radu.
Cei care locuiesc în zonă sunt nemulţumiţi de felul în care s-au realizat trotuarele, şi spun ei, apa nu se poate scurge şi formează bălţi. viuaduct scandalNici regimul de viteză nu e pe placul lor. Locatarii au cerut Primăriei să stabilească o limită de viteză, dar şi de tonaj, pentru că spun ei, maşinile care trec cu viteză le distrug casele.
Locuinţele oamenilor sunt şi ele deteriorate în urma construcţiei.
„Cei care au construit au stricat si nu vor să ne despăgubească. Poarta, gardul sunt stropite cu ciment, cu vopsea, nu au reparat nimic. Domnul Iohannis ne-a spus că dacă avem probleme cu constructorul să mergem în judecată. Dacă aşa înţelege dânsul, ca un pensionar cu 700 de lei să meargă în judecată….constructorul să ne despăgubească, aşa cum plătim şi noi o amendă dacă greşim….”, se plânge Ioan Lazăr.viaduct scandal 2
Oamenii au rămas şi fără zonă verde, iar intersecţia de la capătul podului spun ei că este foarte periculoasă şi că trebuie reglementate regulile de circulaţie.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
3 Comentarii
  1. jiji scrie

    mai mereti in pqla. v-ati obisnuit cu fundatura de pre vremuri , vinde casa si inapoi la tara

  2. Flavius scrie

    Frumos! În loc să scrieți despre viaduct ați mers la 2 analfabeți să își dea cu părerea!:)
    Ăia vor zonă verde în fața casei când s-a construit un viaduct. Mai vroiau și să meargă primarul la ei să îi anunțe pe fiecare:)
    De aia muriți voi de foame în domeniul ăsta al presei, pentru că nu căutați altceva decât scandal și mizerie.

  3. Cristi scrie

    Toata lumea stia de pod, inainte de demararea constructilor, a aparut si in ziar. stau pe strada respectiva, tot de ce ma pot plange, sunt tonajele care imi cutremura casa. podul are o utilitate strategica, pentru evitarea orelor de varf in trafic.

    Inainte sa fie trotuarul ala, era tot gheata pe jos, atunci n-o cazut nimeni. oricum ei mergeau pe strada atunci si merg in continuare. Nedreptatea vecinului cu masina mentionata, ar trebuii sa fie un subiect tratat, nu toate tiganiile babelor.

    Copii trebuie dusi in parc si nu trebuie lasati nesupraveghiati, cum sunt de altfel de atata timp pe strada. Ei, copii respectivi care „se jucau” injurau batranii, speriau batrani(urland dintro data langa ei). Aia nu e joaca pe care eu am traito acum 10 ani pe strada asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.