CSU încheie turul acasă. Meci greu sâmbătă cu Oradea!

0 217

calotaEchipa sibiană joacă sâmbătă de la ora 20.00 în Sala Transilvania cu CSM Oradea. Sibienii primesc vizita uneia din cele mai bune grupări din prima divizie. Fleșeriu speră ca în Sibiul să încheie turul cu o victorie. Fanii sunt așteptați să umple sala la fel ca și la meciul cu Dinamo.

Dan Fleșeriu crede că Oradea este una din cele mai bune grupări ale campionatului și tocmai de aceea o victorie sâmbătă în fața bihorenilor ar fi extrem de importantă. Tehnicianul sibian speră ca jucătorii săi să facă un meci mai bun decât în runda trecută, atunci când CSU a învins pe nou promovata, Dinamo.
”Urmează un meci cu o echipă cotată în primele patru în clasament, aici aș include: Steaua, Tg. Mureș, Oradea și Cluj, și cu care nu am reușit să facem nicio victorie. Ar fi foarte bine pentru moralul nostru, pentru clasament, dacă am reuși, în sfârșit, să câștigăm și împotriva unei echipe cotate atât de bine în clasament. Nu contează cum arată clasamentul acum, pentru că sunt echipe care au mai puține meciuri jucate și nu ne putem lega de el.  Eu sper să fie un meci spectaculos, un meci bun, pe care noi sperăm să îl controlăm, de data aceasta, mai bine decât meciul trecut, cu Dinamo. Avem ceva probleme în lot, dar sper să se rezolve până la ora meciului.”, spune Dan Fleșeriu, antrenorul principal al lui CSU Sibiu.
Românul Georgian Păun este încrezător înaintea meciului ce va fi transmis în direct de Digi Sport. ”Oradea este o echipă foarte bună, una dintre cele mai bune din campionat, cu jucători buni pe toate posturile, dar sunt încrezător în victorie, la fel ca și ceilalți colegi ai mei, pentru că am avut o serie de meciuri foarte bune care ne-au legat și, dacă vom juca exact ca o echipă, ca și până acum, atunci vom câștiga acest meci. Sperăm ca suporterii noștri să vină n număr cât mai mare la sală, așa cum au făcut-o și până acum, pentru că sunt un plus pentru noi și ne ajută foarte mult. ”, spune Georgian Păun.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.