CSU începe returul acasa. Joacă sâmbătă cu BC Timişoara

0 147

CSU joaca sâmbătă, de la orele 18:00, prima partida din retur in compania celor de la BC Timișoara. În tur, Sibiul a învins BC Timișoara cu scorul de 61-53.

image

Înaintea meciului, Michael Harrison și Dan Fleșeriu s-au arătat optimiști în ceea ce privește șansele unei victorii.
”Echipa este foarte pregătită, iar acum, că începe returul, pentru noi este un meci important, pentru că trebuie să începem cu o victorie și să continuăm cât mai bine pentru a ne asigura un loc în play off. În ultima vreme atmosfera a fost extraordinară în sală. Avem nevoie de suportul fanilor, pentru că ne dau multă energie și încredere în noi. Cred că este cel mai bun loc unde poți să joci în Ligă, pentru că suporterii noștri sunt cei mai buni și avem nevoie de ei alături pentru a ne asigura victoria”, a spus Michael Harrison.
”Meciul de acum cu Timișoara este ca și cel din prima etapă când mergeam acolo fără să știm cu cine o să jucăm. Am auzit că vor mai face schimbări, iarăși vor fi niște jucători noi, iarăși nu știm cu cine jucăm. Dar în ultimele două luni am arătat că defapt e important ceea ce facem noi și felul în care ne prezentăm noi, la meciuri, și mai puțin important cu cine jucăm. Dacă noi vom regăsi energia, pe care am pierdut-o la ultimul meciul, implicarea și apărarea agresivă, pe care suntem capabili să o facem, ar trebui să fim capabili să câștigăm meciul de sâmbătă.
Noi suntem favoriți, în principal, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă ei. Timișoara e jos, în clasament, au o singură victorie, și au schimbat o mulțime de jucători. Unii au plecat, vin alții. Inconstanța aceasta le cauzează probleme, dar în ultimele meciuri au făcut rezultate mai strânse cu adversarii. Au reușit să fie o echipă și încep să le pună probleme celor cu care joacă. Au jucători experimentați. clasamentul care este acum nu cred că este reprezentativ si va face diferența din teren. Noi trebuie să jucăm foarte atent, foarte bine și,  mai ales, foarte agresiv pentru a putea câștiga.
Accidentările la noi încă sunt o problemă. Avem mai multe accidentări, dar, chiar dacă rotația va fi mai scurtă ca la ultimul meci, sper că vom avea suficientă forță și calitate în joc pentru a putea câștiga meciul”, spune Dan Fleșeriu, antrenor CSU Atlassib Sibiu.
Partida de sâmbătă se joacă de la orele 18:00, la Sala Transilvania, și nu va fi televizată.
foto: csusibiu.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.