20151217 155031

Sportivii sibieni care au avut o contribuţie hotărâtoare la obţinerea locului I de către echipa României la Campionatul United World Karate, au fost premiaţi de Consiliul Judeţean Sibiu.

image

„Performanţele acestor sportivi ne aduc bucurie pentru că înseamnă că sportul ocupă un loc important în activităţile tinerilor. Mişcarea e importantă, fie că se face de plăcere sau de performanţă. În acest ultim caz eforturile depuse sunt mult mai mari, iar atunci când vin şi rezultatele, acestea trebuie răsplătite. De aceea am propus, iar consilierii județenei au votat, recompensarea acestor ambasadori sportivi ai județului Sibiu. Le mulţumim că au făcut cunoscut numele Sibiului şi al României la un Campionat Mondial”, a declarat Ioan Cindrea, Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

image

Potrivit Hotărârii Consiliului Județean Sibiu, adoptată în ședința de luna trecută, premiile sunt acordate în funcție de rezultate și variază între 1.000 și 4.000 de lei.

image

Cei 7 sportivi şi cei doi antrenori au participat în luna octombrie în oraşul Koper, Slovenia, la campionatul mondial ce a reunit pentru prima dată, după 47 de ani, toate disciplinele de karate (Traditional Karate, General Karate, Contact Karate). Sportivii sibieni s-au remarcat între ceilalţi 1.300 de karatişti din 42 de ţări. Numeroasele medalii obţinute de ei au clasat echipa României pe locul I în Clasamentul General pe Naţiuni.

image

Echipa sibiană a obţinut în total 14 locuri pe podium (6 medalii de aur, 6 medalii de argint, 2 medalii de bronz) şi 2 locuri IV:
• Daria Maria NEAGOE- Locul I – Kata Cadeţi Fete 14-17 ani, Locul I – Kata Echipe Mixt, Locul II – Kumite Cadeţi Fete 14-17 ani
• Denisa Gabriela PAŞCU- Locul II – Kata Cadeţi Fete 14-17 ani, Locul I – Kata Echipe Mixt, Locul III – Kata Seniori Femei Open, Locul IV – Kumite Cadeţi Fete 14-17 ani
• Remus VÎRTAN- Locul I – Kata Cadeţi Băieţi 14-17 ani, Locul I – Kata Echipe Mixt, Locul II – Kumite Cadeţi Băieţi 14-17 ani
• Robert Andrei GUŢĂ- Locul III – Kata Seniori Bărbaţi, Locul II – Kumite Seniori Bărbaţi -80Kg
• Loredana YILMAZ- Locul IV – Kumite Seniori Femei Open
• Ovidiu Iosif BAŞTEA- Locul I – Kata Seniori Veterani Bărbaţi Open
• Daniela Eva BOZDOC- Locul II – Kata Seniori Femei Open.

Sportivii au fost antrenaţi de
• Horaţiu Adrian NEAGOIE- 12 locuri pe podium (5 medalii de aur, 5 medalii de argint, 2 medalii de bronz) şi 2 locuri IV
• Ovidiu Iosif BAŞTEA- 2 locuri pe podium (1 medalie de aur, 1 medalie de argint)

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Lasă un răspuns

  1. Din păcate realitatea nu corespunde cu cele scrise în acest articol…la departamentul de contact la care au participat sibienii au fost cel mult 5 țări participante… dintre care una România și cealaltă Ungaria…Ungaria, care a avut un singur participant…42 de țări au fost în total, toate stilurile…din ciclul minciunilor..ce să zic…nu mai scrieți prostii dacă nu aveți sursă sigură…de premiere nici n-am ce să zic…în concluzie rezultatele „campionatului mondial” la departamentul de contact a fost ca urmare a unei participări rușinoase… Meritele acestui campionat sunt a celorlalte departamente 🙂