Jandarmii şi-au numărat misiunile. 2015 a fost un an plin

0 134

IMG_2820

În anul 2015 structurile de ordine publică ale Jandarmeriei Sibiene au fost implicate în executarea misiunilor specifice, concretizate în ansamblul măsurilor întreprinse şi al activităţilor desfăşurate pentru funcţionarea normală a instituţiilor statului, pentru protejarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, a normelor de conduită civică, regulilor de convieţuire socială, precum şi a avutului public şi privat.

Analizând misiunile unităţii, prin prisma prevederilor ordinelor şi dispoziţiilor specifice acestui domeniu, în anul 2015 comparativ cu anul 2014 au fost executate 3.190 misiuni pe linia menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii publice, în scădere cu 9% (-301), misiuni la care au participat 17.705 jandarmi, în creştere cu 10% (+1673).

Asigurarea ordinii publice
Din analiza datelor centralizate, s-au planificat, organizat şi executat 420 misiuni de asigurare a ordinii publice, în scădere cu 24% (-131), la care au participat 4089 jandarmi, în creştere cu 12% (+444).
Scăderea este justificată, în principal, de numărul misiunilor executate în anul 2014 cu ocazia desfăşurării campaniei electorale şi a alegerilor organizate pentru alegerea membrilor Parlamentului European şi a Preşedintelui României (197 misiuni).
Menţinerea ordinii publice
În conformitate cu reglementările în vigoare, în perioada de referinţă, structurile de ordine publică ale Jandarmeriei Sibiu au constituit un număr de 4860 de patrule de ordine publică în scădere cu 18% (-1043), din care:
– 4086 patrule de jandarmi, în creştere cu 20% (+757), reprezentând 85% din numărul total al misiunilor de menţinere a ordinii publice;
– 774 patrule mixte, în scădere cu 70% (-1800), reprezentând 15% din numărul total al misiunilor de menţinere a ordinii publice.

Acţiuni de intervenţie
În perioada de referinţă, inspectoratul a executat un număr de 240 intervenţii ( intervenţii prin SNUAU 112 sau la alte solicitări telefonice, de salvare-evacuare), în creştere cu 480% (+190 intervenţii) la care au participat 635 jandarmi, în creştere cu 42% (+366).
Situaţia principalelor misiuni de intervenţie executate în anul 2015 este următoarea:
– a scăzut cu 75% (-3) numărul intervenţiilor solicitate prin SNUAU 112;
– a crescut cu 360% (+193) numărul intervenţiilor pentru alte solicitări telefonice;
– a scăzut cu 14% (-3) numărul intervenţiilor executate pentru salvare-evacuare.

Acţiuni speciale şi în cooperare / colaborare cu alte instituţii

În 2015, la nivelul structurilor operative s-au executat 9 acţiuni speciale, în creştere cu 14% (+2). Situaţia acţiunilor executate în anul 2015 este următoarea:
– a crescut cu 66% (+1) numărul acţiunilor executate cu DNA;
– a crescut cu 300% (+3) numărul acţiunilor executate cu BCCO ;
– a scăzut cu 33% (-2) numărul acţiunilor executate cu DIICOT;
– s-a menţinut la acelaşi nivel (2) numărul acţiunilor executate cu Parchetul.
În perioada de referinţă, Jandarmeria Sibiu a executat un număr de 201 misiuni în cooperare cu alte instituţii, în scădere cu 30% (-54) la care au participat 555 jandarmi, în scădere cu 60% (-356).
De asemenea, pentru executarea mandatelor de aducere, structurile operative au fost desfăşurat activităţi specifice în cazul a 124 misiuni, în creştere cu 35% (+44), la care au participat 250 jandarmi, în creştere cu 38% (+93). De menţionat este faptul că au fost executate toate mandatele de aducere primite, conform prevederilor legale, nefiind înregistrate sau aplicate sancţiuni pentru neexecutarea acestora.

Rezultate obţinute pe timpul executării misiunilor de ordine publică
În perioada de referinţă unitatea a planificat, organizat şi desfăşurat 373 de activităţi preventiv – educative în cadrul a 6 campanii şi programe de prevenire precum şi acţiuni preventive în medii şi zone de interes operativ.
Cu ocazia executării misiunilor, au fost legitimate şi verificate în bazele de date operative de la sediul unităţii, un număr de 2946 persoane, în scădere cu 21% (-634), fiind obţinute următoarele rezultate în domeniul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale:
– 878 sancţiuni contravenţionale în valoare de 196.070 lei, în scădere cu 26% (-314);
– 54 infracţiuni, în scădere cu 61% (-84) din care 43 constatate independent , în scădere cu 22% (-12) şi 11 constatate în cooperare cu poliţia, în scădere cu 87% (-72).
La nivelul posturilor montane Păltiniş şi Bâlea, au fost obţinute următoarele rezultate:
– 115 sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.500 lei, în creştere cu 27% (+30);
– 2 infracţiuni constatate, în creştere cu 200% (+2).

În anul 2015, în urma executării acţiunilor speciale au fost conduse 37 persoane, au fost executate 14 percheziţii, s-au pus în aplicare un număr de 34 de mandate şi au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor următoarele bunuri: sume de bani (9.450 lei, 2765 euro), 12 laptop-uri, 4 telefoane mobile, 8 HDD-uri, 4 PC-uri, 1317 pachete ţigări, 57 recipiente de alcool, etc.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.