Stație nouă de tratare a apei pentru Sibiu, Cisnădie și Rășinari

apa-potabilaAu fost încheiate lucrările la Uzina de apă ”Sibiu Sud”, moment consemnat prin semnarea Certificatului de recepție a lucrărilor. Principalii beneficiari sunt locuitorii orașului Cisnădie și ai comunei Rășinari, apa potabilizată la ”Sibiu Sud” putând să asigure un aport suficient inclusiv pentru municipiul Sibiu, pentru perioade cu vârfuri de consum.

În prezent, ”Sibiu Sud” de află în perioada de probe tehnologice de după recepție, urmând ca,în scurt timp, să furnizeze apă potabilă în sistemul de transport, corelate cu finalizarea unor investiții privind alimentarea cu apă în zonele Tocile și străzii Izvorului din Cisnădie.
Începută în 1990, ”Sibiu Sud” a intrat în conservare pe fondul reducerii consumurilor industriale și casnice. Continuarea lucrărilor de construcție și realizarea întregului ansamblu tehnologic de tratare a fost cea mai bună soluție pentru asigurarea unei ape de calitate pentru orașul Cisnădie, a cărei uzină de apă era depășită din punct de vedere tehnologic și al capacității de tratare, precum și în comuna Rășinari unde nu exista o stație de potabilizare.
În cadrul Proiectului ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată”, finanțat de Uniunea Europeană prin POS Mediu, cu importante constribuții financiare ale ”Apă Canal” SA Sibiu, Stația de tratare ”Sibiu Sud” a constituit obiectul unui contract de lucrări în valoare de 39.781.038,82 lei, ce a urmărit punerea în funcțiune a capacitățiilor de tratare cu scopul principal de a asigura apă localităților Cisnădie și Rășinari.
Lucrările au fost executate de firma ”Passavant Energy & Environment” GmbH Germania și au presupus finalizarea și reabilitarea construcților existente, realizarea uneui ansamblu modern de tratare a apei, construirea de aducțiuni pentru Cisnădie (5,8 km) și Rășinari (9,5 km), stații de pompare și două rezervoare de înmagazinare. De asemenea, au fost realizate două linii de deshidratare a nămolului rezultat din procesul tehnologic de tratare a apei.
Capacitatea de tratare a stației este de 400 l/secundă, întreg procesul fiind monitorizat în permanență prin sistem SCADA, cu transmiterea principalilor parametrii funcționali către Dispeceratul central.
Stația este alimentată din sursele Sadu și Gura Râului, oferind astfel șansa localităților deservite de a dispune de două surse independente de apă, avantaj major în eventualitatea unor situații de criză.
Pentru orașul Cisnădie, noua uzină presupune o creștere a calității apei, a continuității în furnizare, precum și premisele dezvoltării zonelor rezidențiale din vecinătate, inclusiv Cisnădioara.
Comuna Rășinari va beneficia, în premieră, de apă potabilă, rețeaua publică de distribuție fiind deja executată.
În calitatea sa de operator regional, ”Apă Canal” SA Sibiu a realizat, cu sprijinul finanțărilor europene și a fondurilor proprii, o infrastructură de apă potabilă și apă uzată completă și modernă pentru localitățile Cisnădie și Rășinari, asigurând condiții optime pentru o dezvoltare socială și economică a întregii zone.

Stație nouă de tratare a apei pentru Sibiu, Cisnădie și Rășinari

Ultima oră

Comentariul meu

Publică