După ninsori vine gerul. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

0 209

ninsoare

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru săptămâna viitoare. Potrivit acesteia, vremea va fi deosebit de rece și va ninge în majoritatea regiunilor

PROGNOZA METEO pentru LUNI
ÎN ŢARĂ
Vremea va deveni deosebit de rece, geroasă, dimineaţa îndeosebi în depresiunile intramontane, iar noaptea în cea mai mare parte a ţării. În cursul zilei vor fi înnorări în sudul, centrul şi estul teritoriului şi va deveni variabil în rest. Va mai ninge slab, local în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei şi pe arii restrânse la munte, unde şi vântul va continua să prezinte intensificări, temporar cu viteze la rafală de 55…60 km/h, iar în cursul zilei, pe arii restrânse de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. În restul teritoriului, ninsori slabe vor mai fi pe arii restrânse în Transilvania şi Oltenia, iar vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în vest. Noaptea, cerul se va degaja în majoritatea regiunilor, iar aria ninsorilor va fi în restrângere spre estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -8 şi 1 grad, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -16 şi -8 grade.
LA BUCUREŞTI
Vremea va deveni deosebit de rece, geroasă noaptea. Înnorările vor persista în cursul zilei, când trecător va mai ninge slab, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -3…-2 grade, iar cea minimă de -11…-9 grade, uşor mai scăzută în zona periferică.

PROGNOZA METEO pentru MARȚI
ÎN ŢARĂ
Vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa, dar mai ales noaptea în sudul, centrul şi estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -10…-9 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 0 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -19 şi -8 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi cu totul izolat ninsori slabe, în prima parte a zilei în estul şi sud-estul ţării, iar noaptea în vest, centru şi sud-vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări, mai ales în prima parte a intervalului în Moldova, Dobrogea şi pe crestele montane, unde trecător va mai spulbera zăpada. În zonele joase de relief, mai ales din sud, spre sfârşitul intervalului, local se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa, dar mai ales noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei, când vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de -6…-4 grade, iar cea minimă de -17…-15 grade, mai scăzută în zona preorăşenească până în jurul valorii de -19 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO pentru MIERCURI
ÎN ŢARĂ
În sudul, centrul şi estul teritoriului vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă mai ales în prima parte a zilei şi noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -10 şi 1 grad, iar cele minime se vor situa între – 17 şi – 4 grade, mai ridicate în Banat până spre -2 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile intracarpatice şi în zonele de munte, unde mai ales spre seară şi noaptea, local va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, unde trecător va spulbera zăpada. În zonele joase de relief, pe arii restrânse mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură.
LA BUCUREŞTI
Vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă mai ales în prima parte a zilei şi noaptea. Cerul va fi variabil, dar mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă sau nebulozitate joasă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de -10…-8 grade, iar cea minimă va fi de -15…-13 grade.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL
21.01.2016 ORA 08 – 24.01.2016 ORA 08
ÎN ŢARĂ
Vremea se va menţine deosebit de rece, local geroasă dimineaţa şi noaptea în sudul, centrul şi estul ţării. Probabilitatea pentru ninsori temporare, va fi mai mare la începutul intervalului, cu precădere în regiunile intracarpatice, apoi şi în restul teritoriului.
LA BUCUREŞTI
Vremea se va menţine rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Probabilitatea pentru ninsori temporare, va fi mai mare în a doua parte a intervalului.

Sursa www.libertatea.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.